„Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii“ Credincioşii ating copiii cu ramuri de salcie, ca ei să crească mari şi frumoşi

Floriile sau Duminica Floriilor marchează ultima duminică dinaintea Învierii Domnului. Această sărbătoare reprezintă intrarea triumfală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, unde Domnul a fost întâmpinat de credincioşi, care ţineau în mâini ramuri de finic. Este una dintre cele mai importante sărbători din an, fiind singura dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat. Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în sfânta Săptămână a Patimilor, care va culmina cu sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de Taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.
 
Conform profeţiilor din Vechiul Testament, Iisus îşi şi-a pregătit singur intrarea pentru a fi recunoscut drept Mesia, după cum însuşi Legea spunea. Mântuitorul a fost aclamat de o sumedenie de credincioşi care aveau în mâini ramuri de măslin si de finic. Aceştia, văzându-l, au început sa strige: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine intru numele Domnului!“ Credincioşii rosteau aceste cuvinte deoarece simţeau că Iisus s-a pogorât din Ceruri şi a venit pe pământ pentru a-i mântui. În acea perioadă, Duminica Floriilor era cunoscută ca Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez. Aceste denumiri sunt explicate prin faptul că cei care urmau să meargă cu mare solemnitate la episcop să îi ceară binecuvântarea de a lua parte la botez trebuiau să înveţe Simbolul credinţei (Crezul). De asemenea, Duminica Floriilor a mai fost cunoscută şi sub numele de Duminica graţierilor, deoarece împăraţii ofereau graţieri ca un mod de a cinsti această sărbătoare importantă. Din seara de duminică, bisericile încep a săvârşi slujbe numite denii, care evocă toate momentele remarcabile din viaţa Mântuitorului, de la intrarea Sa în Ierusalim şi până la Învierea din morţi.

Moşii de Florii sau Lazărul

Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcintele lui Lazăr“ şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, în funcţie de regiune. Într-una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte

Tradiţii şi obiceiuri

După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca aceştia să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia. La sate, pe vremuri, se practicau de Florii câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii, înaintea sărbătorii, fetele fierbeau apa cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare. Se crede că cel care înghite trei mâţişori întregi în ziua de Florii nu va suferi tot anul de dureri de gât. Tot la sate exista credinţa potrivit căreia, dacă aprinzi mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere. În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele de la sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.

Cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşti

În unele sate din Ialomiţa se mai păstrează încă obiceiul de a colinda de Florii. În Sâmbăta Floriilor, copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine. Glasuri curate de copii povestesc, peste vremuri, despre Iisus, Cel primit cu slavă în Ierusalim de aceleaşi mulţimi care, peste o săptămână, aveau să-L răstignească. Gazdele primesc copiii cu drag, îi ascultă şi îşi împodobesc împreună casa cu salcie sfinţită, se bucură şi speră. Speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!“ Aşa cum îşi amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători consta în ouă albe, nefierte. Tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paşti.

Lăzăriţa

Înainte de Florii, în unele zone ale ţării are loc un ceremonial numit Lăzărița. Acesta este creat după modelul colindelor, dar la această tradiţie participă doar fetele. Una dintre ele trebuie să se îmbrace în rochie de mireasă şi să colinde alături de celelalte fete.