Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:48 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vizitată de mii de credincioşi din toate colţurile ţării Peştera Sfântului Andrei, primul lăcaş de cult creştin din România

ro

17 Apr, 2015 14:10 4358 Marime text
Despre izvoarele tămăduitoare se spune că aduc alinare trupului şi sufletului. Amintite mai ales de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, mii de credincioşi din toate colţurile ţării vizitează lăcaşuri de cult, considerate repere importante pe harta creştină. Un astfel de izvor se găseşte pe litoralul românesc, la aproximativ patru kilometri de satul Ion Corvin.

Peştera Sfântului Andrei, considerată primul lăcaş de cult creştin de pe teritoriul ţării noaste, este săpată într-un deal cu intrarea orientată spre răsărit. Potrivit izvoarelor creştine, în momentul în care Sfântul Apostol Andrei a sosit pentru propovăduirea tradiţiei creştine, şi-a ales drept loc pentru rugăciune peştera săpată în inima dealului. Legenda spune că Apostolul a creştinat oamenii acestor ţinuturi, botezându-i în cele nouă izvoare din vecinătatea peşterii.

Peştera, descoperită de avocatul Jean Dinu

Peştera a fost descoperită în 1918, într-o stare deteriorată, de Jean Dinu, un important avocat din Constanţa, în timp ce se afla într-o călătorie prin zonă. După ce în timpul stăpânirii otomane, peştera a fost uitată, în anul 1943, a fost redescoperită de preotul Constantin Lembrău. La intrare, de-a lungul anilor, s-a construit un zid, după modelul celui din 1918, iar deasupra peşterii, prin tavanul ei, s-a construit turla care are patru metri înălţime.
Odată cu primele chilii ridicate, s-au adunat şi primii călugări, care slujeau sfintele slujbe în peşteră. În anul 1943, Episcopul Chesarie Păunescu a sfinţit pentru prima dată peştera.

Decebal, la peştera Sfântului Andrei

O baladă dobrogeană spune că Decebal ar fi venit la peştera Sfântului Andrei: “La schitul din tei, /Crucea lui Andrei, /Cine că-mi venea, /Şi descăleca? /Venea Decebal, /Călare pe-un cal, /Sfinţii că-mi găsea, /Cu ei că-mi vorbea, /Dar nu se-nchide/Nici cruce-şi făcea. /La schitul din tei, /Crucea lui Andrei, /Traian că venea, /La slujbă şedea, /Slujba asculta, /Şi îngenunchea, /şi nu se-nchina… /Pe murg călărea, /Şi calea-şi lua, /La cetatea lui, /A Trofeului…”.

Minuni şi semne ale legăturii dintre oameni şi Dumnezeu

În decursul anilor, persoanele care suferă de diverse boli au petrecut câteva zile şi nopţi în acest lăcaş sfânt. Au avut loc vindecări miraculoase, care au transformat zona în una dintre cele mai venerate locuri creştine din ţara noastră. La fiecare hram, la Peştera Sfântului Andrei, vin zeci de mii de pelerini. Sute de acatiste, iconiţe, cruciuliţe - semne ale legăturii dintre oameni şi Dumnezeu - sunt depuse de credincioşi în scobiturile din pereţii peşterii.

În apropierea peşterii se află Izvorul Sfântului Apostol Andrei. Deoarece în acest loc nu exista apă, potrivit tradiţiei, Sfântul Apostol Andrei a lovit cu toiagul în stâncă şi astfel a luat naştere izvorul.

Sursa foto: Wikipedia.org
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii