A fost convocată adunarea creditorilor Concret Construct SRL. Se decide valorificarea unui autoturism
A fost convocată adunarea creditorilor Concret Construct SRL. Se decide valorificarea unui autoturism
25 Aug, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2665
Marime text
Constantin Iorgu, în calitate de administrator judiciar al debitorului SC Concret Construct SRL, conform sentinţei civile nr. 5677/17.10.2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul 10125/118/2011, convoacă adunarea creditorilor debitorului. Aceasta va avea loc la sediul administratorului judiciar din Steagului nr. 28, municipiul Constanţa, la data de 31 august, ora 15.00.
Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării prin împuterniciţi, cu procură specială şi legalizată, sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii. Creditorii pot vota şi prin corespondenţă, exprimând un punct de vedere scris.
Pe ordinea de zi a fost inclus un punct, şi anume aprobarea unei metode de vânzare a autoutilitarei marca Dacia 1305, aflată în proprietatea societăţii debitoare, şi exprimarea unui punct de vedere cu privire la raportul privind evaluarea bunurilor şi metoda de valorificare a acestora (nr. 16071/22.08.2016) și la cel cu privire la regulamentul de vânzare (nr. 16074/22.08.2016).
Despre SC Concret Construct SRL
Societatea Concret Construct SRL a luat fiinţă în anul 2000 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada I.C. Brătianu. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Asociat unic al firmei este Neculai Bucătariu, născut pe 23 octombrie 1961, în Coșula, judeţul Botoșani. Administrator este Constantin Iorgu. SC Concret Construct SRL se ocupă de „lucrări de construcţii, inclusiv lucrări de artă“.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii