Andante Cafe a intrat în insolvenţă!
Andante Cafe a intrat în insolvenţă!
21 Aug, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
1681
Marime text
Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de debitoarea Andante Cafe SRL şi a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitoarei.
Totodată, instanţa a desemnat provizoriu, la cererea debitoarei, în calitate de lichidator judiciar pe Dobrogea SRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o retribuţie fixă de 4000 lei şi cota variabilă de 10% din fondurile obţinute în beneficiul creditorilor (din lichidarea bunurilor ce compun patrimoniul debitoarei şi recuperarea creanţelor debitoarei). Sumele nu conţin TVA.
„Dispune dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului său de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea. Fixează termen de judecată la data de 20.11.2018, ora 11.00. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicarea realizată prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Apelul se va depune la Tribunalul Constanţa“, potrivit minutei judecătoreşti.
Potrivit Oficiul Registrului Comerţului, acesta fiind consultat la data de 20 august, Andante Cafe SRL are sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Mircea cel Bătrân, asociat unic fiind Elena Mocanu, din Constanţa. SC Andante Cafe SRL are ca obiect de activitate „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor“.
În decembrie 2013, ZIUA de Constanţa arăta că Andante Cafe (cu sediul pe strada Mircea cel Bătrân, în zona Spitalului Clinic Judeţean Constanța, este singura cafenea care a introdus conceptul de Bursă a produselor.
„Regulile bursei din afaceri se aplică și aici: anumite produse pleacă la un preț mai mic decât cel din meniu, iar cu cât cererea acestuia este mai mare, cu atât produsul revine mai repede la prețul inițial“, mai arătam în 2013.
Citeşte şi
Andante Cafe, deși este o cafenea micuță, este foarte cunoscută (galerie foto)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii