Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:21 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au fost convocaţi creditorii Rico SRL. Firma a contestat licitaţiile pentru reabilitarea Parcului Arheologic şi a Cazinoului

ro

26 Sep, 2016 00:00 2750 Marime text
GD Reorganizare şi Lichidare IPURL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC Rico SRL, conform încheierii nr. 2001/11.06.2014 a Tribunalului Constanţa, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul 467/118/2014, convoacă întrunirea comitetului creditorilor al debitoarei. Şedinţa va avea loc pe data de 30 septembrie, ora 15.00, la sediul administratorului judiciar din municipiul Constanţa, bulevardul Ferdinand nr. 53.
 
Pe ordinea de zi au fost incluse două puncte, şi anume: aprobarea desemnării persoanei de specialitate pentru evaluarea bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei, dar şi stabilirea onorariului acesteia.
 
Rico SRL a fost înfiinţată în 1991 şi are sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Celulozei. Capitalul social, compus din 1.008.580 de părţi sociale, este deţinut de Marcel Cornel Gheorghe, născut în 1951, în Călăraşi. Administratorul judiciar al firmei este GD Reorganizare şi Lichidare IPURL. Rico SRL se ocupă de „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.
 
În octombrie 2015, asupra părţilor sociale pe care debitorul Marcel Cornel Gheorghe le deţinea în cadrul SC Rico SRL, respectiv un număr de 1.008.580 de părţi sociale, se instituise sechestru până la concurenţa sumei de 4.479,40 de lei.
 
Reamintim că Rico SRL şi Euromateria SRL au contestat de două ori rezultatului licitaţiei organizate de Primăria municipiului Constanţa pentru atribuirea contractului având ca obiect „Achiziţie execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii Reabilitarea şi amenajarea Parcului Arheologic - municipiul Constanţa”. Astfel, asocierea SC Euromateria SRL - SC Rico SRL s-a adresat din nou Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Asocierea condusă de SC Euromateria SRL, din care mai fac parte SC Rico şi SC Princer, a contestat şi rezultatul procedurii de atribuire a licitaţiei organizate de Compania Naţională de Investiţii pentru reabilitarea şi restaurarea Cazinoului Constanţa.

Citeşte şi

Asocierea Euromateria SRL - Rico SRL, „inamicul nr. 1” al proiectelor Constanţei. Blestemul Parcului Arheologic! (documente)

Tupeu fantastic al angajatei Rico SRL! SC Euromateria şi Rico SRL dau în judecată pentru a doua oară Primăria Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii