Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:33 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BZDD SRL a intrat în insolvență! Asociat unic, Florin Tudor Gavrilă, manager al Unității Teritoriale de Transport (UTT) Constanța – Transelectrica

ro

24 Feb, 2022 00:00 1845 Marime text

 
  • Compania BZDD SRL a încheiat 4 contracte de achiziții publice în valoare totală de 511.208,49 lei.
 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva societății comerciale BZDD SRL!
 
Decizia a fost luată în dosarul 545/118/2022
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 16 mai 2022.  
 
Oficial! 
 

Admite cererea formulată de către debitoare și, pe cale de consecință: În temeiul art.66 coroborat cu art.71 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei. Desemnează, în mod provizoriu, în calitate de Administrator Judiciar, la cererea debitoarei, pe practicianul în insolvență SPECTRUM INSOLVENCY I.P.U.R.L.. Fixează termen de judecată pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 16.05.2022 ora 1100. Executorie. Numai cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, în condițiile speciale și derogatorii prescrise de dispozițiunile art.42 alin.1 teza I din Legea nr.85/2014. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a Civilă, sub sancţiunea nulităţii, și se dezleagă de Curtea de Apel Constanța, în circumstanțele prevăzute de dispozițiile art.43 din Legea nr.85/2014. Soluţionată în cameră de consiliu şi pronunţată astăzi, 07.02.2022, în condiţiile art.402 teza finală C.proc.civ.rep.. 

 
SC BZDD SRL îl are ca asociat unic pe Florin Tudor Gavrilă, manager al Unității Teritoriale de Transport (UTT) Constanța – Transelectrica.
 
 
Potrivit Confidas.ro, SC BZDD SRL a fost fondată în 2017, se ocupă de „activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)“ și este controlată de Gavrilă Florin Tudor, care a mai apărut și în Data Net SRL (radiată)
 

Compania BZDD SRL a încheiat 4 contracte de achiziții publice în valoare totală de 511.208,49 lei.
 
Comuna Corbu - 07 aprilie 2020 - Lucrari de realizare sistem supraveghere video stradala – valoare - 230.930,78 lei
         
Comuna Fântânele - 09 aprilie 2021 - Întocmire studiu de fezabilitate - Sistem de supraveghere video stradală în comuna Fântânele – valoare - 7.500,00 lei    
 
Comuna Mihai Viteazu (Primaria Mihai Viteazu) - 17 martie 2020 - Lucrari de realizare sistem supraveghere video stradală, valoare - 266.510,31 lei
         
Comuna Poarta Albă - 24 octombrie 2018 – Reparație sistem de supraveghere video      - valoare 6.267,40 lei

 
Date financiare SC BZDD SRL 
 
2020
 
Cifra de afaceri: 643.312 lei
Cheltuieli: 127.957 lei 
Profit net: 546.947 lei
Angajați: 2
 
2019
 
Cifra de afaceri: 156.672 lei
Cheltuieli: 198.805 lei 
Profit net: 74.298 lei 
Angajați: 2
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și 
 
Ce decizie a luat Tribunalul în dosarul în care se cere insolvența Grup Servicii Petroliere Shipyard SRL, controlată de Gabriel Comănescu
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii