Ce discută creditorii SC Black Sea Development Grup în şedinţa de la sfârşitul lunii martie
Ce discută creditorii SC Black Sea Development Grup în şedinţa de la sfârşitul lunii martie
13 Mar, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2180
Marime text
BDO Business Restructuring SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitorului SC Black Sea Development Grup SRL, desemnat prin sentinţa civilă nr. 419 din data de 6.02.2014, pronunţată în dosarul nr. 8363/118/2012 de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, convoacă întrunirea Comitetului Creditorilor. Şedinţa va avea loc pe 23 martie, ora 15.00, la sediul lichidatorului judiciar din Bucureşti, strada Învingătorilor nr. 24, Victory Business Center.
Pe ordinea de zi a fost inclus un singur punct, şi anume aprobarea ofertei înaintate de societatea Total Cad Consult privind realizarea operaţiunii de trasare a punctelor de contur pentru imobilul situat în municipiul Medgidia, strada Griviţei nr. 7, precum şi obţinerea documentaţiei cadastrale, ca urmare a acestei operaţiuni. Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul şedinţei prin împuterniciţi, cu procură specială autentică, sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii. Creditorii pot vota şi prin corespondenţă.

Despre Black Sea Development Grup SRL
Firma înfiinţată în anul 2005 are sediul social în Năvodari. Capitalul social subscris, de 400 de lei, integral vărsat, este compus din 40 de părţi sociale. Firma este deţinută de Cristian Şerban, născut pe 27.05.1969, cu 30% din capitalul social, Robert Bransford Rosenberg, născut pe 22.09.1961, în Missouri, SUA, cu 25% din capitalul social, Gavril Sighiartău, născut pe 4.05.1954, în Chiuieşti, Cluj, cu 7,5% din capitalul social, Samuel Ranca, născut pe 2.04.1970, cu 25% din capitalul social, şi Sica Nacu, născută pe 25.04.1957, cu 12,5% din capitalul social. BDO Business Restructuring SPRL este lichidator judiciar. Black Sea Development Grup SRL se ocupă de cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii