Ce se va întâmpla cu firma Luav SRL? Creditorii societăţii sunt convocaţi la Iaşi

17 Mar, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2013
Marime text
Societatea Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitorului SC Luav SRL, cu sediul social în satul Schitu, comuna Costineşti, numită prin sentinţa civilă nr. 766 din data de 6 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 7866/118/2015, în temeiul art. 47 şi al următoarelor din Legea nr. 85/2014, convoacă Adunarea Creditorilor debitorului SC Luav SRL. Şedinţa va avea loc la sediul administratorului judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, aleea Nicolina nr. 82, municipiul Iaşi, pe 27 martie 2017, la ora 14.00.
Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării prin împuterniciţi, cu procură specială autentică, sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii. Creditorii pot vota şi prin corespondenţă. Scrisoarea prin care se exprimă votul, semnată de creditor, sau înscrisul în format electronic, căruia i s-a încorporat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat valabil, pot fi comunicate prin orice mijloace şi înregistrate la lichidatorul judiciar, până în ziua fixată pentru exprimarea votului.
Pe ordinea de zi se va discuta avansarea de sume în vederea continuării procedurii de insolvenţă a debitorului SC Luav SRL sau închiderea procedurii în temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. În urma demersurilor efectuate pentru continuarea procedurii de insolvenţă a debitoarei SC Luav SRL, nu au fost identificate faptic bunuri în patrimoniul acesteia din a căror valorificare să se acopere pasivul societăţii debitoare şi cheltuielile de procedură ale administratorului judiciar.
Conform dispoziţiilor art. 174, alin. 1 din Legea insolvenţei, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a putea acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va audia de urgenţă creditorii într-o şedinţă, iar în cazul refuzului exprimat de aceştia de a avansa sumele necesare sau în cazul neprezentării acestora, deşi s-a îndeplinit procedura citării prin Buletinul Procedurii de Insolvenţă, judecătorul sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care va dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Pe cale de consecinţă, creditorii sunt aşteptaţi să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii de insolvenţă a debitorului mai sus menţionat.
„Menţionăm că, în vederea acoperirii pasivului societăţii, a fost formulată o cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale, în temeiul Legii 85/2014, a administratorului statutar, Livian Alexandru Popa, din Schitu, pentru suma de 115.086,31 de lei, reprezentând pasiv neacoperit al debitoarei SC Luav SRL“, se arată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
În cazul în care creditorii nu se vor putea prezenta la şedinţa organizată pe 27 martie 2017, ora 14.00, la sediul administratorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, din municipiul Iaşi, aleea Nicolina, aceştia sunt rugaţi să transmită un punct de vedere scris legat de ordinea de zi menţionată mai sus, pe adresa administratorului judiciar, prin email, la adresa secretariat@insolventa.ro, sau prin fax, la 0232.212.231, cu două ore înainte de ora fixată pentru începerea şedinţei.
Conform Registrului Comerţului, societatea Luav SRL a fost înfiinţată în 1995 şi are sediul social în satul Schitu, comuna Costineşti, pe strada Radarului. Capitalul social este de 300 de lei, deţinut în totalitate de Livian Alexandru Popa, născut pe 31.08.1992, care este şi administratorul societăţii. Firma se ocupă de comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii