Creditorii Malizov Servcom SRL, convocaţi în şedinţă. Un singur punct pe ordinea de zi
Creditorii Malizov Servcom SRL, convocaţi în şedinţă. Un singur punct pe ordinea de ziCreditorii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării prin împuterniciţi, cu procură specială şi legalizată, sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii. Creditorii pot vota şi prin corespondenţă. Scrisoarea prin care se exprimă votul, semnată de creditor, semnătura fiind legalizată de notarul public ori certificată şi atestată de un avocat, sau înscrisul în format electronic, căruia i s-a raportat, ataşat sau asociat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat valabil, se pot transmite prin orice mijloace şi înregistrate la administratorul judiciar/lichidatorul judiciar cu cel puţin cinci zile înainte de data fixată pentru exprimarea votului.
Pe ordinea de zi a şedinţei a fost inclus un singur punct, şi anume oportunitatea avansării cheltuielilor de procedură necesare continuării procedurii şi formulării acţiunii de atragere a răspunderii patrimoniale faţă de fostul administrator statutar al debitoarei şi mandatarea DGRFP Constanţa prin
AFP Constanţa pentru formularea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar.
Despre Malizov Servcom SRL
Firma, înmatriculată în anul 2014, are sediul social în municipiul Constanţa, bulevardul Tomis. Capitalul social subscris, de 400 de lei, integral vărsat, este compus din 40 de părţi sociale. Firma este controlată de Cătălin Dumitru Hulub, născut pe 24.10.1970, în Constanţa, cu 25% din capitalul social, şi Ovidiu Argatu, născut pe 9.11.1975, în Constanţa, cu 75% din capitalul social. Administratorul judiciar al societăţii, care se ocupă de fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii, este Piron Maria C.I.I.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp