Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:28 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Divizia de Pază SRL riscă să piardă contractul privind paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța! Cui va fi cesionat serviciul

ro

03 Sep, 2022 00:00 2407 Marime text
 
  • Licența de funcționare a Diviziei de Pază SRL eliberată de Inspectoratul general al Poliției Române expiră la data de 4 noiembrie 2022.
  • Demararea demersurilor de relicențiere implică angajarea unor costuri ce nu pot fi suportate de Divizia de Pază SRL.
  • Informațiile sunt consemnată în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI) nr. 13704/29.08.2022, conform căruia administratorul special al Diviziei de Pază SRL solicită cesionarea calității de prestator de servicii a contractului mai sus precizat încheiat cu beneficiarul municipiul Constanța către Direcția de Pază a Județului Constanța.  
 
Divizia de Pază SRL (în insolvență) fondată în 2010 de Direcția de Pază a Județului Constanța, instituție subordonată Consiliului Județean, riscă să piardă contractul de prestări servicii privind asigurarea integrității bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța! Și asta în contextul în care licența de funcționare a Diviziei de Pază SRL eliberată de Inspectoratul general al Poliției Române expiră la data de 4 noiembrie 2022, iar demararea demersurilor de relicențiere implică angajarea unor costuri ce nu pot fi suportate de Divizia de Pază SRL.
 
Informația este consemnată în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI) nr. 13704/29.08.2022, conform căruia administratorul special al Diviziei de Pază SRL solicită cesionarea calității de prestator de servicii a contractului mai sus precizat încheiat cu beneficiarul municipiul Constanța către Direcția de Pază a Județului Constanța
 
Istoric
 
Potrivit Monitorul Oficial al României, Partea A IV-A, nr. 3385/4.VIII.2010, Divizia de Pază SRL a fost fondată în baza cererii nr. 40501 din data de 9.07.2010, de Direcția de Pază a Județului Constanța, instituție subordonată Consiliului Județean Constanța.
 
La rândul ei, Direcția de Pază a Județului Constanța - asociat unic al Diviziei de Pază SRL - este organizată și fucționează în baza Hotărârii CJC nr. 251/23/11.2002 ca serviciu public specializat, prin reorganizarea Gardienilor Publici din Constanța.
 
Decembrie 2000
 
La data de 06 decembrie 2000, între Municipiul Constanța, în calitate de beneficiar, (reprezentat atunci de Radu Mazăre, primar) și Corpul Gardienilor Publici din județul Constanța, în calitate de prestator servicii, (reprezentat de Florea Neacșu, șeful Corpul Gardienilor Publici), (în prezent Direcția de Pază a Județului Constanța) a intervenit contractul de prestări servicii nr. 103144/06.12.2000 privind achiziționarea serviciului de asigurare a integrității bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța.
 

După aproape zece ani, în noiembrie 2010, drepturile contractuale au fost cesionate către Divizia de Pază SRL.
 
Din noiembrie 2010 și până în prezent, serviciul de asigurare a integrității bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța a fost asigurat de Divizia de Pază SRL.
 
Așa cum precizam și mai sus, Divizia de Pază SRL riscă să piardă contractul în cauză.
 
Potrivit BPI nr. 13704/29.08.2022, Cabinet individual de insolvență Liahu Doru, administrator special al Diviziei de Pază SRL solicită cesionarea calității de prestator de servicii a contractului mai sus precizat încheiat cu beneficiarul municipiul Constanța către Direcția de Pază a Județului Constanța
 
Administratorul special al Diviziei de Pază SRL mai precizează că Licența de funcționare eliberată de IGPR expiră la data de 4 noiembrie 2022 și că demararea demersurilor de relicențiere implică angajarea unor costuri ce nu pot fi suportate de Divizia de Pază SRL și faptul că judecătorul sindic va discuta intrarea în faliment a debitoarei Divizia de Pază SRL, ca urmare a nerespectării programului de plăți aprobat.

 
În perioada imediat următoare, administratorul judiciar va proceda la convocarea adunării creditorilor în vederea aprobării cesionării calități de prestator de servicii al Divizia de Pază SRL din Contractul de prestări servicii de pază nr. 103144 din 06.12.2000 încheiat cu beneficiarul Municipiul Constanța - Primăria Municipiului Constanța prin încheierea unui Act adițional la Contractul nr. 103144/06.12.2000, astfel încât Municipiul Constanta își păstrează calitatea de Beneficiar, iar Direcția de Pază a Județului Constanța va deveni prestator în calitate de cesionar al Contractului de prestări servicii nr. 103144 din 06.12.2000.
 
Adunarea creditorilor - 9 septembrie
 
Mai precizăm că potrivit Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 13833/31.08.2022, administratorul judiciar al SC Divizia de Pază SRL a convocat adunarea creditorilor firmei de pază. Ședința va avea loc la sediul ales al administratorului judiciar din Botoșani, pe data de 9 septembrie 2022. Pe ordinea de azi se află prezentarea raportului privind situația financiară a SC Divizia de Pază SRL.
 
Noul termen al dosarului privind insolvența Diviziei de Pază SRL - 4570/118/2017 - a fost stabilit pentru data de 15 septembrie 2022, în vederea discutarea cererii de trecere la faliment.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Tribunalul Constanța a respins cererea de intrare în insolvență a GSP Offshore SRL!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii