Dosar la DNA! Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment. Ce au decis ieri judecătorii
Dosar la DNA!: Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment. Ce au decis ieri judecătorii
23 Oct, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
4737
Marime text
Tribunalul Constanţa a acordat cel de-al 19-lea termen în dosarul privind falimentul Clubului de Volei Municipal Tomis Constanta, prezidat de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, prieten al lui Nicuşor Daniel Constantinescu, şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa! Cauza a fost amânată pentru data de 27 ianuarie 2020.
Cauza se află pe rolul Secţiei a II-a Civile din Tribunalul Constanţa din 28 iulie 2016, judecătorul sindic fiind Elena Laura Suliman.
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, Asociaţia Club de Volei Municipal Constanţa a solicitat deschiderea procedurii insovenţei în formă simplificată, invocând datorii neplătite în cuantum de 787.925,49 de lei şi lipsa fondurilor necesare achitării acestora.
„Analizând cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, instanţa reţine caracterul întemeiat al acesteia. Astfel, pârâta debitoare Asociaţia Club de Volei Municipal Constanţa este o asociaţie fără scop lucrativ înscrisă în Registrul Special al asociaţiilor şi fundaţiilor de la Judecătoria Constanţa, partea A - Asociaţii, Secţiunea I, la poziţia 94/24.09.2002. (…) Fiind întrunite cerinţele legale şi având în vedere cererea debitoarei expresă, instanţa va deschide procedura insolvenţei în formă simplificată. (…) Pentru toate aceste considerente, instanţa va admite cererea creditoarei şi va dispune deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei Asociaţia Club de Volei Municipal Constanţa în formă simplificată“, se mai arată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
Pentru aceste motive, în numele legii, Tribunalul Constanţa a dispus admiterea cererii formulate de debitoarea Asociaţia Club de Volei Municipal Constanţa şi a dispus intrarea în faliment în procedura simplificată a debitoarei.
Dosar la DNA
Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost adus la începutul lunii august la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, unde i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală într-un nou dosar în care este suspectat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În ordonanţa procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
„În perioada 2011-2014, în exercitarea atribuţiilor de serviciu (privind bugetul propriu al judeţului) care decurgeau din funcţia publică deţinută, persoana respectivă a îndeplinit, prin încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, mai multe acte legate de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor privind acordarea finanţării nerambursabile din fonduri publice în favoarea unei asociaţii sportive din judeţul Constanţa“, potrivit DNA.
„Prin aceste demersuri a fost produs un prejudiciu în valoare de 2.000.000 lei în dauna bugetului judeţului Constanţa concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru asociaţia respectivă. Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, se mai arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Potrivit unor surse judiciare, asociaţia sportivă din acest dosar este Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, prezidat de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, prieten al lui Nicuşor Daniel Constantinescu, şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa.
Potrivit datelor oficiale puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean Constanţa, prin hotărârea nr. 40 din 27 ianuarie 2011 s-a hotărât alocarea sumei de 900.000 de lei Clubului Sportiv Volei Municipal Tomis Constanţa, pentru „susţinerea activităţii competiţionale în anul 2011“.
Mai departe, prin hotărârea CJC nr. 24 din 6 februarie 2012, s-a aprobat alocarea sumei de 1.000.000 de lei Clubului Sportiv Volei Municipal Tomis Constanţa, pentru „susţinerea activităţii competiţionale în anul 2012“.
În continuare, potrivit hotărârii nr. 49 din 12 martie 2013, s-a aprobat alocarea sumei de 1.130.000 de lei Clubului Sportiv Volei Municipal Tomis Constanţa, pentru „susţinerea activităţii competiţionale în anul 2013“.
În final, prin intermediul hotărârii nr. 40 din 17 martie 2014, Consiliul Judeţean Constanţa s-a aprobat aderarea Judeţului Constanţa - Consiliul Judeţean Constanţa ca membru asociat la Clubul Sportiv Volei Municipal Tomis Constanţa.
Citește și:
Nicuşor Constantinescu, un nou dosar la DNA. Cine ar fi beneficiat de bani! (galerie foto + documente)
Cum a intrat în faliment Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa
Verdict final! Federaţia Română de Volei i-a dat în judecată pe Sorin Strutinsky şi Serhan Cadâr. Ce sumă le cere
Clubul de volei Tomis Constanţa, tras pe linie moartă? Campionii trebuie să returneze CJC-ului peste un milion de lei alocaţi „nelegal“
Veste cruntă pentru Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010! (document)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii