Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:29 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este oficial! City Insurance SA, liderul asigurărilor generale din România, a intrat în faliment! (DOCUMENT)

ro

14 Feb, 2022 00:00 3077 Marime text

 
  • Acționar majoritar al City Insurance este Vivendi International SRL, cu 85.54 % din capitalul social, controlată de Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase, fostul premier.
 
City Insurance S.A., liderul asigurărilor generale din România, a intrat în faliment! Decizia a fost luată de Tribunalul București, la cererea Autorității de Supraveghere Financiară şi în temeiul art. 250 raportat la art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
 
Totodată, instanța a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi a ridicat administratorilor societăţii de asigurare/reasigurare debitoare dreptul de a reprezenta societatea, de a administra bunurile acesteia şi de a dispune de ele.
 
Tribunalul a numit lichidator judiciar provizoriu pe CITR Filiala Cluj SPRL.
 
Judecător sindic este Andreea Alexandra Mateescu, de la Tribunalul București.
 
Decizia privind declanșarea procedurii falimentului în cazul City Insurance a fost publicată, la finele săptămânii trecute, în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI nr. 2523/10.02.2022 – ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente).
 
În motivarea deciziei, judecătorul sindic arată, printre altele, că „prin decizia nr. 714/03.06.2021 Autoritatea de Supraveghere Financiară a constatat nedeținerea de către debitoare a fondurilor proprii exigibile să acopere cerința minimă de capital și de capital de solvabilitate, motiv pentru care s-a dispus sancționarea debitoarei cu amendă în cuantum de 2.930.766 lei și stabilirea în sarcina acesteia a obligației de transmitere a unui plan de finanțare pe termen scurt, astfel încât cerința minimă de capital să fie din nou respectată și a unui plan de redresare pentru restabilirea nivelurilor fondurilor proprii exigibile care să acopere cerința de capital de solvabilitate“.
„Prin aceeași decizie“, se mai arată în motivarea instanței, „s-a dispus sancționarea cu amendă a unor persoane fizice din conducerea debitoarei și cu sancțiunea complementara a retragerii aprobării acordate de A.S.F“.
 

La aceeași dată a fost emisă și decizia prin care Fondul de Garantare a Asiguraților a fost desemnat ca administrator temporar, în scopul restabilirii situației financiare, asigurarea conducerii și a respectării deciziilor ASF.
 
Totodată, s-a dispus retragerea autorizației de funcționare a Societății de Asigurare Reasigurare City Insurance SA și s-a constatat starea de insolvență a companiei.
 
Decizia privind intrarea în faliment nu este una definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel București.
 
Cine controla City Insurance
 
Amintim că anul trecut,  Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din România a decis retragerea autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., constatarea stării de insolvență a societății.

 
Societatea de asigurare-reasigurare City Insurance S.A. este controlată de Vivendi International SRL, cu 85.54 % din capitalul social, de Nicolae Mușat, cu 9.17 % din capitalul social, precum și de listă de acționari (șapte pers fizice și 51 pers juridice) cu 5.28 % din capitalul social.

Vivendi International SRL este controlată de Dan Odobescu (asociat unic), cumnatul fostului premier Adrian Năstase.
 
Tot potrivit Confidas.ro, Societatea de Asigurare-reasigurare City Insurance S.A. a încheiat 1224 contracte de achiziții publice in valoare totală de 6.636.557,47 lei.
 
Printre autoritățile contractante se află:

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta al Judetuțui Tulcea, Municipiul Constanta, Serviciul de Ambulanță Tulcea, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei“, Tribunalul Tulcea și Unitatea militară 0608 Constanța.

Lista creditorilor
 
Auto Schunn SRL         
Bampress SRL
Mhs Truck Service SRL
Autosib SRL        
Automobile Sibiu SRL prin Mpd Groupauto Sibiu SRL
SC Rol Car Motors SRL
SC Auto Gan Tires SRL
SC Herrauto Expert SRL         
General Auto Tudor SRL
Autonom Services SA
Casa Auto Sebes SRL    
Polskie Towaryzstwo Reasekuracji SA
Premium Cars SRL        
Casa Auto Valcea 
Autoritatea De Supraveghere Financiară     
Porsche Versicherungs AG Salzburg Sucursala Bucuresti
Spitalul Municipal Ploieşti      
Eurial Invest SRL
SC Agency Automobile 
Village Development SRL
Lăcătuş Loredana-Ghizela        
Asl Performance Car SRL       
Irimies Ana
Lingurar Persida
Insurance Recovery System SRL
Lacatus Valean Constantin
Chereches Alina Florina
Standocolor SRL 
Alexandru Necula
Vivendi International SRL
Bob Lucretia
Aurel Trans SRL
Burz Iuliana
Burz Emil
Arismat Auto Service SRL      
Mastertuner Garage SRL
Safe Drive Confort SRL
Top Class Auto Service SRL
Select & Auto Garage SRL
Top Lac Service Cotroceni SRL
Premium Auto Logistic
Top Lac Service SRL
Lucmar SRL
Stoian Laurentiu Cristian
Allcars Com Service SRL
Autopflege Service SRL
Dla Piese Si Accesorii Auto SRL
Nastase Georgiana
Lukacs Maria
Sablerolle Gilbert 
SC Trans Max Sib SRL 
Scor Global P&C Deutschland
General Insurance Corporation of India
Auto Car & Trucks Technology SRL
Cabinet de Avocat Rotaru Gabriela Laura   
Auto Pisek SRL
 
Noul termen al falimentului a fost stabilit pentru data de 15 iunie 2022.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Societatea va intra în faliment!
Cine controlează City Insurance S.A., liderul asigurărilor generale din România, cu aproape 1200 de contracte publice

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii