Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:33 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este oficial Societatea Ecserv Interprod SRL intră în insolvență. Decizia instanței, executorie (DOCUMENT)

ro

26 Mar, 2022 00:00 2642 Marime text
 S-a admis cererea formulată de debitoarea SC Ecserv Interprod SRL și dispune deschiderea procedurii insolvenţei. Foto: Unsplash
  • În decizia instanței se arată că s-a admis cererea formulată de debitoarea SC Ecserv Interprod SRL și dispune deschiderea procedurii insolvenţei
  • Unul dintre cele mai importante contracte derulate de Ecserv Interprod SRL este cel referitor la renovarea sediului Serviciului de Impozite şi Taxe Locale Constanţa (SPIT) de pe strada Sulmona nr. 22.
  • Decizia instanței este executorie, cu apel în 7 de la comunicare/publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
 
Magistrații de la Tribunalul Constanța au aprobat intrarea în insolvență a societății comerciale Ecserv Interprod SRL (controlată potrivit datelor oficiale de Eduard Schmilevschi (decedat luna trecută) și de Claudiu Mihăiţă Sintea). Societatea ce are la activ peste 100 de contracte publice a solicitat în luna februarie să intre în insolvență! Poate unul dintre cele mai importante contracte derulate de Ecserv Interprod SRL este cel referitor la renovarea sediului Serviciului de Impozite şi Taxe Locale Constanţa (SPIT) de pe strada Sulmona nr. 22.

În decizia instanței se arată că s-a admis cererea formulată de debitoarea SC Ecserv Interprod SRL și dispune deschiderea procedurii insolvenţei.

De asemenea, instanța a decis să mențină debitoarei dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, dat fiind că aceasta şi-a declarat intenţia de reorganizare prin cererea de deschidere a procedurii.

Decizia instanței este executorie.

În Buletinul Procedurilor de insolvență Nr. 3938/03.03.2022 a fost publicată Notificarea privind deschiderea procedurii de insolvență în formă generală Nr. 171/03.03.2022.

Minuta instanței:

„Admite cererea formulată de debitoarea SC Ecserv Interprod SRL. În temeiul art. 66 din Legea nr. 85/2014, Dispune deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC Ecserv Interprod SRL. În temeiul art. 57 coroborat cu art. 73 din Legea nr. 85/2014, Desemnează, provizoriu, în calitate de administrator judiciar pe CII Crişan Daniela , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o retribuţie fixă de 5000 lei, fără TVA. Administratorul judiciar va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, precum şi orice alte atribuţii stabilite în sarcina sa de către judecătorul sindic.
În conformitate cu art. 85 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, Menţine debitoarei dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, dat fiind că aceasta şi-a declarat intenţia de reorganizare prin cererea de deschidere a procedurii .
La data rămânerii definitive a prezentei hotărâri , acţiunea judiciară , acţiunea extrajudiciară şi executările silite suspendate încetează .
Termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii la cererea debitoarei este de 10 zile de la notificare , iar termenul de soluţionare este de 10 zile de la depunerea acestora. Fixează termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţe la 15.04.2022.


Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 04.05.2022. Termenul pentru depunerea contestaţiilor la tabelul preliminar este de 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar. Fixează pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 27.05.2022 .
Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 09.05.2022 ora 12 la sediul administratorului judiciar şi dispune convocarea creditorilor. Fixează termen de judecată la data de 18.05.2022, ora 9.00. Executorie. Cu apel în 7 de la comunicare/publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (art. 43 alin. 2 din Legea nr. 85/2014). Apelul se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată în şedinţa publică de la 02.03.2022“.


Motivarea deciziei instanței, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență

Potrivit informațiilor furnizate de Buletinul Procedurilor de Insolvență Nr. 4581 din data de 14.03.2022, debitoarea SC Ecserv Interprod SRL a apreciat că este în stare de insolvenţă, datoriile sale la data de 31.12.2021 fiind în cuantum de 1.343.775 lei, iar disponibilul societăţii este insuficient pentru stingerea datoriilor existente.

În acest context, prezenta debitoare şi-a declarat intenţia de reorganizare pe bază de plan în considerarea dispoziţiilor art. 67 alin. 1 litera g din Legea nr. 85/2014, solicitând desemnarea Cabinet Individual de Insolvenţă Crişan Daniela în calitate de administrator judiciar.

Astfel,conform sursei citate,  instanța admite cererea formulată de debitoarea SC Ecserv Interprod SRL cu sediul social în mun. Constanţa și dispune deschiderea procedurii insolvenței faţă de debitoarea SC Ecserv Interprod SRL. Desemnează, provizoriu, în calitate de administrator judiciar pe CII Crişan Daniela, cu sediul în Constanţa, B-dul Ferdinand care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o retribuţie fixă de 5000 lei, fără TVA.


Pronunţată în şedinţa publică de la 02.03.2022, judecător sindic fiind Iuliana Tudoran. 

De asemenea, potrivit BPI nr. 4581 din data de 14.03.2022 prima ședință a adunării creditorilor este în data 09 mai 2022, ora 12,00 la sediul administratorului judiciar

Despre SC Ecserv Interprod SRL

Potrivit datelor furnizate de Confidas.ro, platformă consultată la data de 24 martie 2022, SC Ecserv Interprod SRL are sediul social în Constanţa, str. Pompiliu Eliade, a fost fondată în anul 2002 și se ocupă de lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
 
Ca sociați apar, potrivit Confidas.ro, Eduard Schmilevschi (decedat) și Claudiu Mihăiţă Sintea, fiecare cu câte 50% din capitalul social. Eduard Schmilevschi figurează ca fiind administratorul societății.

Numele lui Schmilevschi Eduard mai apare în Rosiem House SRL și a figurat în Ecserv Two SRL, Lugiped Com SRL, Mec Com Const SRL – radiate.
În perioada 02.07.2021 - 03.01.2013 compania SC Ecserv Interprod SRL a încheiat 103 contracte de achiziții publice in valoare totală de 18.744.869,77 RON.

Printre autoritățile contractante se numără:
 CFR SA - Sucursala Regională CF Constanța - Unitate Operațională , Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale, Compania Națională de Căi Ferate CFR – SA , Comuna Mihail Kogălniceanu , Comuna Aliman (Consiliul Local al comunei Aliman), Comuna Cumpăna, Direcția Județeana de Statistică Constanța , Direcția Publică Județeana de Evidență a Persoanelor Constanța, Garda de Coastă, Ministerul Apărării Naționale - U.M. 02022 Constanța,  Municipiul Constanța, Orasul Ovidiu, Sanatoriul Balnear de Recuperare Mangalia, Școala Gimnazială nr 28 ,,Dan Barbilian“, Școala Gimnazială Nr.5 „Nicolae Iorga“, Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local, CFR Călători S.A., Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța  și  Unitatea de Asistență Medico Socială Agigea.  

Potrivit confidas.ro, numele săcietății apare ca parte în 18 dosare aflate pe rolul instanțelor din România.

Date financiare Ecserv Interprod SRL

2020
Cifra de afaceri: 4.435.694 lei
Cheltuieli: 4.809.147 lei
Profit net: -235.010 lei
Angajați: 25

2019
Cifra de afaceri: 3.917.524 lei
Cheltuieli: 3.729.625 lei
Profit net: 156.513 lei
Angajați: 19

 Informații complete și actualizate despre procesele de insolvență și de faliment din Constanța, puteți citi accesând categoria „Insolvențe firme“.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și: 

Peste 100 de contracte publiceFirma care a reabilitat sediul SPIT Constanța are probleme financiare! Cine controlează societatea și ce solicită în instanță
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii