Farul Constanţa, în faliment! S-a fixat cel de al 70-lea termen de judecată
Farul Constanţa, în faliment! S-a fixat cel de al 70-lea termen de judecată
11 Aug, 2022 15:35
ZIUA de Constanta
3480
Marime text
Tribunalul Constanța, un nou termen în dosarul privind falimentul echipei de fotbal Farul Constanţa!
Cauza se va afla din nou în atenția magistraților la data de 17 octombrie 2022.
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanța din luna mai 2010.
Conform portalului instanțelor de judecată, până în prezent, în dosar au fost acordate 70 de termene de judecată.
Judecator-sindic al dosarului este Iulia Casian, de la Tribunalul Constanta.
Amintim că în luna iunie 2010, instanţa a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, iar în octombrie 2015, Tribunalul Constanţa a dispus începerea procedurii falimentului debitorului Clubul Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa, hotărând dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului.
În iulie 2001, Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa i s-a aprobat darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani a unui imobil proprietate publică a statului aflat în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului.
Clubul Sportiv Fotbal Club „Farul“ Constanţa a dobândit personalitate juridică, potrivit sentinţei civile nr. 109/1993, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 3150/1993.
Conform HG nr. 666/12.07.2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 423/30.07.2001, s-a aprobat darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa a unui imobil proprietate publică a statului, aflat în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului. Concret, în temeiul HG 666/12.07.2001, ministerul anterior precizat a transmis în folosinţa gratuită a Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa, în baza protocolului nr. 2528/17.08.2001, imobilul ce constă în:
a) teren principal de fotbal - suprafaţă cu gazon = 7.591,84 mp
b) teren antrenament fotbal - suprafaţă cu gazon = 6.710,69 mp
c) teren antrenament fotbal - suprafaţă cu zgură = 6.018,21 mp
d) pavilion administrativ compus din: subsol (cinci vestiare juniori, două magazii pentru materiale şi una pentru alimente, o spălătorie, un vestiar pentru îngrijitoare, cu grup sanitar) - parter (restaurant, bucătărie, două vestiare cu grupuri sanitare, saună, club analiză, două magazii şi un atelier de reparaţii echipament sportiv, cabinet medical, birou plus trei camere, magazin de prezentare articole sportive), etajul I (sală de forţă, saună, patru cabinete medicale cu două grupuri sanitare, două vestiare pentru juniori cu grupuri sanitare şi duşuri, birou antrenor, sală de protocol, cu două vestiare pentru îngrijitoare, sală de conferinţe, sală de mese pentru protocol cu grup sanitar, birou preşedinte cu secretariat, birou contabil-şef), etajul al II-lea (15 camere de cazare sportivi, cu grupuri sanitare şi duşuri, trei magazii din care două arhivă de presă).
De asemenea, Clubul Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa a mai primit tribune stadion principal cu următoarele spaţii sub tribune:
- tribuna A - latura de sud (patru ateliere de lucru cu grup sanitar, birou cu grup sanitar)
- latura de nord (două ateliere şi un grup sanitar)
- tribuna B (cinci camere cu două holuri, trei încăperi cu grupuri sanitare, două magazii)
- tribuna peluză nord (magazie pe toată suprafaţa de sub peluză)
- tribuna oficială (subsol: magazii+casa liftului, demisol: două săli protocol cu două grupuri sanitare, terasă, două magazii, parter: trei camere protocol, cabină TV, încăperi pentru oficiali, staţie de amplificare, grup sanitar)
- tribună stadion 2 antrenament
- nocturnă stadion (patru stâlpi de beton armat cu căi de acces şi incinte la baza lor, instalaţie de iluminat cu tot echipamentul aferent de funcţionare tablouri de distribuţie a energiei electrice, traseu cabluri, corpuri de iluminat), centrală termică, tunel acces jucători, dar şi alte suprafeţe construite (puncte de transformare şi spaţiu comercial Club 96).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
FC Farul, în faliment! Primăria Constanța nu este interesată de bunurile din incinta Complexului sportiv (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii