Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:57 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost asociat - un constănţean membru CNA Non Fero Recycling, debitor la peste 40 de firme şi persoane fizice (documente)

ro

18 Dec, 2015 00:00 5375 Marime text
În primăvara acestui an, Tribunalul Constanţa a admis intrarea în insolvenţă a firmei debitoare Non Fero Recycling SRL. Recent, Tribunalul Constanţa a aprobat lista creditorilor. În această societate a fost implicat fostul director al Direcţiei Judeţene a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Constanţa, actualmente membru al CNA, Gabriel Tufeanu. Acesta s-a retras însă din companie în ianuarie 2015, în locul său fiind cooptat Dumitru Droniuc. Tufeanu şi-a cesionat însă părţile sociale către Gheorghe Filip Vişinescu. Odată cu retragerea lui Tufeanu, din firmă a ieşit şi Cosmin Ionuţ Droniuc.
 
Aşa cum menţionam, a fost stabilit tabelul creditorilor firmei Non Fero Recycling SRL. Aceştia sunt: SC Remat MG SA SRL, SC Queen Recycling SRL, DGRFP Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice; Apreutesi Mitică - Valu lui Traian; Brînzea Cristian Mircea - Câmpina, Căpăţînă Dan Ion - Bucureşti, Delcă Laurenţiu Cătălin - Constanţa, Drăgan Vasile - Năvodari, Dragomir Marian - Câmpina, Droniuc Dumitru - Constanţa, Hagi Neuzat - Constanţa, Ilie Bogdan - Constanţa, Nenovici Costel - Constanţa, Pască Ileana Speranţa - Constanţa, Pleşescu Virgil - Mihai Viteazu, Polexe Ion - Constanţa, Tobă Marian - Valea Dacilor, Tudose Cornel Sorin - Câmpina, Anghel Adrian - Cerchezu, Ciuculeaca Ionuţ - Valu lui Traian, Droniuc Cosmin Ionuţ - Constanţa, Udrea Gheorghe - Istria, Dragu Gheorghe - Năvodari, SPITVBL Constanţa, SC Every Day SRL - Constanţa, Vişinescu Gheorghe Filip - Constanţa, Piraeus Bank România SA, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM SA IFN, SC Polaris M Holding SRL, SC Rompetrol Quality Control SRL - Năvodari, SC Telekom România Communications SA (fosta Romtelecom SA), Victoria SCM - Constanţa, SC Cromeet SRL - Murfatlar, SC Electroprecizia Tools Production SRL - Săcele, SC Congaz SA Constanţa, SC Prompt Cover SRL - Vrancea, SC 2m Artediem SRL - Constanţa, SC Enola Auto SRL - Constanţa, SC Mars Romania SRL, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA, SC ALP Cargo Plus SRL - Constanţa, Droniuc Marcela - Constanţa.
 
Deşi s-a despărţit de firmă, în cea mai recentă declaraţie de avere, depusă în vara acestui an, Tufeanu menţionează că deţine un autovehicul folosit (ocazional) în calitate de asociat al SC Non Fero Recycling SRL. În acelaşi document figurează şi un împrumut, în valoare de 135.000 de euro, acordat în nume personal către Gheorghe Filip Vişinescu, fostul său asociat, şi unul de 50.000 de euro, către Mădălin Gosiu. Tot aici precizează şi sumele primite de la George Marcu şi Cătălin Dumitrescu pentru cesiunea de părţi sociale, de 450, respectiv 900 (probabil lei). Deşi este membru CNA, indemnizaţia de anul trecut a fost de doar 4.227 de lei, comparativ cu venitul obţinut în calitate de consilier în Guvernul Ponta, care a ajuns la 30.221 de lei.
 
În declaraţia de interese, menţionează că mai este asociat doar într-o firmă - Industrial Development Group. În 2013, declara că este asociat în SC Industrial Development Group SRL, SC Mediator Group SRL, SC Gemeeni Film SRL şi SC Non Fero Recycling SRL.

Despre Non Fero Recycling 

Firma Non Fero Recycling a fost înfiinţată în 2008, de Dumitru Droniuc şi Gheorghe Flip Vişinescu. Ulterior, în firmă a intrat şi Gabriel Tufeanu. În urmă cu un an, acesta era numit membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pentru un mandat de şase ani, la propunerea Guvernului Ponta. În perioada 2009-2012, a fost managerul Direcţiei Judeţene a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Constanţa, instituţie aflată sub „umbrela“ Consiliului Judeţean Constanţa, fiind atunci, totodată, membru al TSD Constanţa, Organizaţia Judeţeană.
 
În ceea ce priveşte experienţa pe care Tufeanu a acumulat-o în televiziune, în CV-ul său se menţionează că, în perioada 1994-1997, a lucrat la Antena 1, ca operator imagine, între 1997 şi 1998, la Televiziunea Română, tot ca operator imagine, iar între anii 1998-2000, pe acelaşi post, la Prima TV. Totodată, în perioada 2000-2001, noul membru al CNA a fost operator imagine-producţie la Marker Film, între 2001 şi 2004, manager-administrator la societatea Gemeeni Group, iar între 2004-2009, manager la Gemeeni Film.

Cât despre studiile sale, potrivit CV-ului, Gabriel Tufeanu este licenţiat al Universităţii Hyperion, Facultatea de Arte, specializarea „Imagine, film şi televiziune” (1996-2000). Are un masterat în „Capacitate administrativă şi acquis comunitar“, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administraţie Publică (2009-2011), iar în perioada 1993-1996, a urmat cursurile Universităţii Politehnice Bucureşti, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii (nelicenţiat).

Revenind însă la momentul 2009-2012, Gabriel Tufeanu a fost, aşa cum am menţionat, managerul Direcţiei Judeţene a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Constanţa. Numirea sa în această funcţie a fost surprinzătoare, de vreme ce, până atunci, Tufeanu nu a avut nicio legătură cu judeţul Constanţa. În timpul mandatului la conducerea instituţiei aflate în subordinea CJC, Gabriel Tufeanu a fost o figură extrem de discretă. Aproape nevăzută.
Un pas important în cariera lui Gabriel Tufeanu l-a reprezentat numirea sa ca membru titular în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române, în 2012. Tufeanu a ocupat această funcţie până anul trecut când, surprize, surprize, a devenit consilier în cadrul Guvernului Ponta.
 
În secţiunea „Documente” sunt disponibile declaraţiile de avere şi de interese ale lui Gabriel Tufeanu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii