Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:25 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Handbal Club Municipal, fondat de CJC, a intrat în faliment. Azi, un nou termen

ro

03 Sep, 2018 00:00 2547 Marime text
Cristina Constantinescu, judecător al Secţiei a II-a Civile din Tribunalul Constanţa, va redeschide azi dosarul în care Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa a intrat în faliment. În cauză, a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă Maestro SPRL. Membrii fondatori ai clubului sunt Consiliul Judeţean Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi persoana fizică Ali Nurhan.
 
Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa a intrat în insolvenţă la solicitarea societăţii comerciale Xenoti SRL, unitate condusă de Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al CJC, Sorin Gabriel Strutinsky şi defunctul Mihail Gheorghe Cârciog.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, problemele campioanei HCM, clubul de suflet al fostului preşedinte al CJC, Nicuşor Constantinescu, au început de îndată ce principalul sponsor, Consiliul Judeţean Constanţa, nu a mai putut aloca bani pentru a susţine echipa. În contextul problemelor financiare, cei mai mulţi jucători au pus bazele unei noi echipe, HCDS - Handbal Club Dobrogea Sud.
 
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 1 octombrie 2015, creditoarea SC Xenoti SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa. În motivarea cererii, SC Xenoti SRL a arătat, conform datelor oficiale, că deţine împotriva debitoarei o creanţă în valoare de 317.449,43 de lei, reprezentând contravaloarea unor facturi emise de creditoare în executarea contractului de prestări servicii turistice nr. 6/08.01.2014, precum şi a actului adiţional nr. 1/05.01.2015, prin care se prelungeşte contractul având ca obiect prestarea de servicii turistice de cazare şi masă pentru debitoare (Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa).
 
Reprezentanţii SC Xenoti SRL au mai arătat în faţa instanţei că oficialii Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa au recunoscut respectivul debit, prin extrasul de cont înregistrat la SC Xenoti SRL sub nr. 110/17.03.2015, însă neachitat de aceasta în termen de 60 de zile de la scadenţă.
 
Tot potrivit datelor oficiale, Finanţele Publice Constanţa deţin 21,75% din masa credală a HCM, SC Xenoti SRL deţine 5,81% din masa credală, în timp ce creditorii salariali deţin 60,53% din totalul de creanţe salariale înscrise în tabelul preliminar şi 98,79% din totalul de creanţe salariale.
 
Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa la data de 29.08.2002.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii