Insolvențe Constanța ANCOM (prezidată de Valeriu Zgonea, fost lider PSD), este interesată să cumpere bunurile RADIONAV SA!
Insolvențe Constanța: ANCOM (prezidată de Valeriu Zgonea, fost lider PSD), este interesată să cumpere bunurile
26 Dec, 2023 16:13
ZIUA de Constanta
1887
Marime text
- Compania RADIONAV, cu sediul în Agigea, județ Constanța, - dizolvată în septembrie 2019 - desfăşura activităţi de interes public naţional în calitate de operator public unic, care furnizează servicii de radiocomunicaţii navale de bază în spectrul de frecvenţă alocat României de către Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii.
- Potrivit informațiilor oficiale postate în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI), Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) – instituţia care reglementează sectorul comunicaţiilor din România, este interesată să cumpere bunurilor mobile mijloace fixe şi construcţii metalice speciale proprietatea RADIONAV SA.
- ANCOM este condusă, din luna mai 2023, de Valeriu Ștefan Zgonea, acesta fiind fost președinte al Camerei Deputaților, și fost lider PSD.
- Valeriu Zgonea este nașul de cununie al cuplului Cristina Dumitrache, deputat PSD de Constanța - George Teșeleanu, om de afaceri, fost consul la Ancona.
Tribunalul Constanța amână pentru luna aprilie 2024 insolvența Companiei Naționale de Radiocomunicații Navale „RADIONAV“ SA, cu sediul social în Agigea, strada Ecluzei, nr. 3, județ Constanța! Lichidator judiciar al societății este A&A Consultants SPRL, reprezentată prin practician în insolvență – Anastasescu Marieta. Conform portalului instanțelor de judecată, cauza a fost amânată pentru data de 15 aprilie 2024, în vederea continuării procedurii.
Compania RADIONAV (societate pe acţiuni, cu capital integral de stat) – dizolvată în septembrie 2019 - desfăşura activităţi de interes public naţional în calitate de operator public unic, care furnizează servicii de radiocomunicaţii navale de bază în spectrul de frecvenţă alocat României de către Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii.
ANCOM, interesată de bunurile RADIONAV
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este interesată să cumpere bunurilor mobile mijloace fixe şi construcţii metalice speciale proprietatea RADIONAV SA.Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 20285/13.12.2023, luna aceasta lichidatorul judiciar a primit din partea instituției publice Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) oferta de cumpărare pentru achiziția activelor la prețul de evaluare de 1.507.780 lei + TVA, însă în alte condiții esențiale decât cele menționate în Raportul de vânzare, termenul limită pentru îndeplinirea cerințelor de mai sus a fost ofertat la 30 iunie 2024.
Construcțiile speciale în Tuzla, Corbu, Enisala, Sf. Gheorghe și Sulina
Conform Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 19339/28.11.2023, în octombrie 2023, a fost înregistrat la lichidatorul judiciar un raport de evaluare întocmit de către evaluatorul autorizat ANEVAR, Știrbu Aurică, privind mijloacele fixe și construcțiile metalice speciale proprietatea societății RADIONAV SA, amplasate pe teritoriul administrativ al localităților: Tuzla, Corbu, Enisala, Sf. Gheorghe și Sulina.Conform documentului de mai sus, valoarea de piață totală a bunurilor mijloace fixe și construcții metalice aflate în proprietatea debitoarei RADIONAV SA
a fost stabilită la 1.507.780 lei + TVA, defalcată astfel:
mijloace fixe și construcții metalice speciale Tuzla – 268.239 lei + TVA.
mijloace fixe și construcții metalice speciale Corbu – 209.298 lei + TVA.
mijloace fixe și construcții metalice speciale Enisala – 402.806 lei + TVA.
mijloace fixe și construcții metalice speciale Sf. Gheorghe – 396.920 lei + TVA.
mijloace fixe și construcții metalice speciale Sulina – 230.517 lei + TVA.
Despre ANCOM
Conform datelor oficiale, ANCOM, instituţia care reglementează astăzi sectorul comunicaţiilor din România, s-a format prin reunirea a două instituţii cu experienţă şi expertiză în domeniul administrării şi reglementării acestui sector: Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (IGCTI) şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANRCTI).ANCOM este condusă, din luna mai 2023, de Valeriu Ștefan Zgonea, acesta fiind fost președinte al Camerei Deputaților, și fost lider PSD.
Valeriu Zgonea este nașul de cununie al cuplului Cristina Dumitrache, deputat PSD de Constanța - George Teșeleanu, om de afaceri, fost consul la Ancona.
Anul trecut, magistrații de la Curtea de Apel Bucureşti au dispus definitiv achitarea lui Valeriu Zgonea pentru trafic de influenţă - fapta nu există.
Valeriu Zgonea fusese trimis în judecată de DNA pentru că ar fi intervenit pentru numirea fiicei unui consilier judeţean în Buzău într-o importantă funcţie publică.
Instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti - îl condamnase pe Valeriu Zgonea la 3 ani de închisoare cu executare.
RADIONAV - Dizolvare judiciară
În urma Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Companiei Naţionale de Radiocomunicaṭii Navale RADIONAV SA, din data de 03 septembrie 2019, a fost luată hotărârea cu nr. 1, conform Monitorului Oficial al României, priun intermediul căreia s-a decis dizolvarea societăţii.Potrivit Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, de la data desființării RADIONAV, activitatea acestei companii va fi preluată de Autoritatea Navală Română.
De asemenea, personalul contractual angajat al RADIONAV se preia de Autoritatea Navală Română, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcții din cadrul Autorității Navale Române.
De la data desființării RADIONAV, Autoritatea Navală Română preia toate drepturile şi obligaţiile companiei și se substituie în toate litigiile în curs ale acesteia.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Nașul de cununie al deputatei PSD, Cristina Dumitrache, ales preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
În Monitorul Oficial
Compania Radionav, dizolvată! Ce se întâmplă cu sistemele de comunicaţii publice
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii