Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:27 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O firmă înfiinţată de Dănuţ Căpăţînă a rămas fără pensiunea din Bran. Care este motivul şi ce societate este

ro

15 Mar, 2017 00:00 3695 Marime text
Intercom Management SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Turimobil SRL, în faliment, bankruptcy, desemnat prin hotărârea nr. 1413 din data de 26.05.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 14712/118/2012, a publicat raportul de activitate nr. 10.
 
Reamintim că Turimobil SRL a fost înfiinţată de fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţînă. 
 
Raportul publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă se referă la următoarele puncte: raport privind stadiul îndeplinirii procedurii de faliment împotriva debitoarei Turimobil SRL în perioada 6.01.2017 - 3.03.2017 şi raport privind cheltuielile de procedură efectuate de lichidatorul judiciar din surse proprii în perioada 6.01.2017 - 3.03.2017.

Potrivit raportului, lichidatorul judiciar al debitoarei Turimobil SRL a efectuat următoarele demersuri: întocmit, depus şi afişat Planul şi raportul de distribuire nr. 6, care a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 21.175 din data de 18.11.2016; ca urmare a faptului că nu au fost formulate contestaţii împotriva Planului şi raportului de distribuire nr. 6, a procedat la efectuarea plăţilor.
 
Având în vedere faptul că a fost valorificat bunul imobil aflat în patrimoniul debitoarei Turimobil SRL, respectiv teren intravilan în suprafaţă totală de de 669,2 mp, amplasat în comuna Bran, sat Poarta, strada Poarta nr. 241b, judeţul Braşov, compus din parcelă cu suprafaţa de 669,20 mp, nr. cadastral 102063, intabulat în Cartea Funciară 827 a localităţii Bran, corp de clădire C1, identificat cu număr cadastral 1654-C1, înscris în Cartea Funciară nr. 102063, cu regim de înălţime P+E+M; teren intravilan cu suprafaţa de 262,40 mp, înscris în Cartea Funciară 102059, lichidatorul a procedat la întocmirea raportului final, întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 129 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei. Raportul final a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 3883 din data de 27.02.2017.
 
Pe data de 13 ianuarie, a fost convocată Adunarea Creditorilor, având pe ordinea de zi oportunitatea formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei de creditorul majoritar Laurenţiu Plopeanu sau de un alt creditor desemnat de Adunarea Creditorilor. În data de 13.01.2017, creditorii au hotărât că nu este oportună formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale conform dispoziţiilor art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei. Lichidator judiciar, Intercom Management SPRL, a solicitat instanţei citarea creditorilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă în vederea aprobării raportului final, întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 129 din Legea 85/2006; Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 4479/07.03.2017.

Debitorul, în datele Registrului Comerţului

Potrivit Registrului Comerţului, consultat pe data de 14 septembrie 2015, firma Turimobil SRL a fost înfiinţată în anul 2005 de către managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, alături de soţia sa, Lucica Simona. Monitorul Oficial din anul 2008 arată că cei doi s-au retras din societate şi din funcţia de administrator şi au cesionat părţile sociale către Laurenţiu Plopeanu şi Gina Laura Plopeanu. Sediul social al firmei se află în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris al firmei este de 10.000 de lei, integral vărsat, compus din 100 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 100 de lei. În prezent, asociat unic şi administrator al societăţii, care se ocupă de „alte servicii de cazare“, este Gina Laura Plopeanu, născută pe 11.07.1972, în Mangalia.

Citeşte şi: 

Turimobil SRL, firmă înfiinţată de Dănuţ Căpăţînă, ar putea rămâne fără pensiunea din Bran

Înfiinţată de managerul Spitalului Judeţean, Dănuţ Căpăţînă: Creditorii Turimobil SRL, convocaţi pentru a decide închirierea unui imobil

Pensiune la Bran, de vânzare: Bunurile Turimobil SRL, firmă înfiinţată de managerul SCJU, Dănuţ Căpăţînă, scoase la mezat


Decizie a Tribunalului Constanța în dosarul Turimobil SRL. Ce au stabilit judecătorii
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii