Păstrăvăria Arinul a intrat în faliment! Valentin Buksz, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, asociat unic și administrator (MINUTĂ)
Păstrăvăria Arinul a intrat în faliment! Valentin Buksz, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru
08 Dec, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
1497
Marime text
- Potrivit Termene.ro, platformă consultată la data de 8 decembrie 2023, SC Pastravaria Arinul SRL se ocupă de acvacultura în ape dulci, a fost fondată în mai 2011, are punct de lucru în Bucuresti.
- Valentin Buksz, fostul preşedinte Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, este asociat unic și administrator.
- Acesta mai apare, potrivit Termene, ca administrator în Conceta Silva Fish SRL, ca asociat și administrator în Antaris Consulting SRL Constanța, dar și ca asociat în Conceta Silva SRL și în Conceta Silva Energy SRL.
Păstrăvăria Arinul SRL, cu sediul social pe strada Catedrala Tineretului, Schitu, județ Constanța, unde Valentin Buksz, fostul preşedinte Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, este asociat unic și administrator, a intrat în faliment!
Decizia a fost luată de Tribunalul Constanța – în dosarul 1166/118/2023.
Totodată, instanța a numit lichidator judiciar provizoriu pe Dăscălescu & CO SPRL.
Oficial!
În temeiul art.145 alin. 1 lit. A pct. c şi lit. B din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei Păstrăvăria Arinul SRL .
În temeiul art. 145 alin 2 din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitoarei şi dispune dizolvarea societăţii debitoare.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi trimiterea de notificări tribunalelor din alte judeţe în care debitoarea are bunuri în vederea sigilării, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte un termen de maxim 10 zile de la data notificării intrării în faliment pentru predarea gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la intrarea în faliment.
Dispune întocmirea şi predarea către lichidator, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii.
Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar: 19.01.2024; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora: 19.02.2024; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor – 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat: 19.03.2024.
Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe DĂSCĂLESCU&CO SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o remuneraţie de fixă de 5.000 lei + 10% din valoarea fondurilor obţinute în cadrul procedurii.
Pune în vedere lichidatorului prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 146 alin 1 şi 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune ca lichidatorul să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin 3 din lege, privind intrarea debitoarei în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acesteia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitoare/administratorul judiciar, menţionată la art. 145 alin 2 lit. e), debitoarei şi registrului unde debitoarea este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii.
Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar raportul de activitate cu cel puţin 5 zile înainte de fiecare termen de judecată. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii în data de 08.04.2024, F7, ora 11.00, pentru când se citează părţile prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Executorie
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă; cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, sub sancţiunea nulităţii.
Pronunţată conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.12.2023.
Noul termen a fost stabilit pentru data de 08 aprilie 2024.
Potrivit Termene.ro, platformă consultată la data de 8 decembrie 2023, SC Pastravaria Arinul SRL se ocupă de acvacultura în ape dulci, a fost fondată în mai 2011, are punct de lucru în Bucuresti. și, așa cum arătam și mai sus, Valentin Buksz, fostul preşedinte Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, este asociat unic și administrator.
Acesta mai apare, potrivit Termene, ca administrator în Conceta Silva Fish SRL, ca asociat și administrator în Antaris Consulting SRL Constanța, dar și ca asociat în Conceta Silva SRL și în Conceta Silva Energy SRL.
Pentru anul 2016, firm a raportat o cifră de afaceri netă de 31.015 de lei, iar pentru 2022 o pierdere netă de 124.842 de lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
GSP Offshore, Grup Servicii Petroliere SA și Tehnoconstruct Marine Operations SRL, vizate de cereri de insolvență
Oficial!
KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii