Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:32 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prestige Hotel & Resort SRL, controlată de Gilberto Bivona, administratorul Cazinoului din Mamaia, cere să intre în insolvență

ro

12 Aug, 2022 12:41 1625 Marime text

 
  • Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la Prestige Hotel & Resort SRL cu privire la dosarul 4816/118/2022, însă demersul nostru nu a fost posibil.
  • În cazul în care oficialii Prestige Hotel & Resort SRL vor dori totuși să ne trimită un punct de vedere acesta va fi publicat în cel mai scurt timp.

Societatea comercială Prestige Hotel & Resort SRL, controlată de italianul Gilberto Bivona, administrator al Cazinoului din Mamaia, cere să intre în insolvență!
 
Solicitarea se află pe rolul Tribunalului Constanța, dosar 5529/118/2022 
 


Până în prezent nu a fost stabilit primul termen.

 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 12 august 2022, SC Prestige Hotel & Resort SRL, controlată de italianul Gilberto Bivona, a fost fondată în 2007, are sediul social în Constanța, pe strada Ștefan cel Mare, se ocupă de alte servicii de cazare și este administrată de Victor Stanciu.
 
Cu doar un salariat, Prestige Hotel & Resort SRL – cu punct de lucru în Mamaia, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 324.512  lei, a înregistrat cheltuieli de 842.046 lei, ceea ce a dus la o pierdere de 474.226 lei.
 
Potrivit Confidas.ro, italianul Gilberto Bivona apare în G B Future Associates SRL și în Prestige Hotel Resort SRL, ambele din Constanța, și a figurat în alte cinci firme în prezent radiate: Project Investments SRL, Wynn Resort SRL, Svs Romania SRL, Sapori Ditalia 2000 GB SRL și în Alva Costruzioni SRL.

 
Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la Prestige Hotel & Resort SRL cu privire la dosarul 4816/118/2022, însă demersul nostru nu a fost posibil.
 
În cazul în care oficialii Prestige Hotel & Resort SRL vor dori totuși să ne trimită un punct de vedere acesta va fi publicat în cel mai scurt timp.
 
Amintim că într-un alt dosar, aflat tot pe rolul Tribunalului Constanța, SC Agrement Sea SRL, cu sediul în Brașov, solicită insolvența Prestige Hotel & Resort SRL. Primul termen în dosar a fost stabilit pentru data de 30 august 2022.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Unde-s subevaluarile de alta data?!
Cum a ajuns Cazinoul din Mamaia la Sorina Hortolomei si Gica Slabu

 
Pentru ce s-a judecat Mehmetoglu SRL cu Primarul Municipiului Constanţa. Ce voiau să construiască afaceriştii şi de ce n-au fost lăsaţi
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii