Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:43 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

ro

21 Dec, 2023 17:00 2021 Marime text
 
 
  • Ce înseamnă insolvența? Potrivit platformei Termene.ro, conform definiției oferite de articolul 5 din Legea nr. 85/2014, „insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile”. Conform aceluiași articol de lege „insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă” și „insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței”.
 
 
Mii de firme au intrat în insolvență, în 2023, la nivel național, județul Constanța situându-se între primele cinci județe din țară în ierarhia insolvențelor.
 
Fie că a fost vorba despre nume cunoscute pe piața de profil din Constanța sau mai puțin cunoscute, multe firme au ajuns în atenția instanțelor de judecată, care au pronunțat hotărârea de intrare în insolvență, afectând astfel întregul sector.
 
În continuare, cotidianul ZIUA de Constanța prezintă câteva dintre cazurile de insolvență soluționate de Tribunalul Constanța:
 
Ianuarie - Asociația Club Sportiv Universitar Neptun Constanța
 
În luna ianuarie 2023, Asociația Club Sportiv Universitar Neptun Constanța a intrat în insolvență! Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Constanța, la solicitarea Unității Administrativ Teritoriale (UAT) Constanța.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 6 februarie 2024.
 

Februarie - Fundaţia pentru Promovarea Sportului Constănţean
 
În luna februarie 2023, Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de Fundaţia pentru Promovarea Sportului Constănţean.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 20 mai 2024. Administrator judiciar a fost numit C.I.I. Rusu Mirela.
 
Fundaţia pentru Promovarea Sportului Constănţean a fost înregistrată la Tribunalul Constanţa la data de 12 iunie 2009, avându-i ca fondatori pe Cristian-Bogdan Zgabercea, fost consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța, Elena Frîncu, fost director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, şi Carmen-Florentina Vasile, fost director al Direcției Coordonare Instituții Subordonate din cadrul Consiliului Județean Constanța. Scopul declarat al fundaţiei îl reprezenta „promovarea şi sprijinirea sportului de performanţă şi a celui de masă practicat la nivelul municipiului şi judeţului Constanţa, într-un sistem organizat“.
 
Martie - „Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010“

 
În martie 2023, Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva Asociaţiei „Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010”, la cererea Unității Administrativ Teritorială (UAT) a județului Constanța. Noul termen în dosar a fost stabilit pentru data de 29 ianuarie 2023.
 
Asociaţia„Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010” a fost înregistrată la data de 16 august 2010, avându-i ca fondatori pe Antonescu Dumitru, Tudor Grigorie, Constantin Victor-Aurel, Petre Valentina, Drăgan Mirela, Turcu Mihai, Şovăilă Eugen-Marian, Tudor Daniel, Constantinescu Ioan, Comăniţă Petre, ultimii trei făcând parte şi din consiliul director al formaţiunii sportive.
 
Aprilie - Geocor Trade Imp-Exp SRL
 
În luna aprilie 2023, Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva SC Geocor Trade Imp-Exp SRL, firmă cu mai multe contracte publice. Instanța a desemnat, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar pe Gedex I.P.U.R.L.  Noul termen a fost fixat pentru data de 29 ianuarie 2024. Potrivit Termene.ro, Geocor Trade Imp-Exp SRL a fost fondată în urmă cu 21 de ani, se ocupă de comerțul cu ridicata al carnii si produselor din carne și are sediul social pe strada Sola 123, Constanța. Asociat unic și administrator este Nedelcu Leonard Cristian.
 
Printre autoritățile contractante se află Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei“, Unitatea Militară 02022 Constanța - Baza Logistică Navală, Penitenciarul Spital Târgu Ocna, Școala Naționala de Pregătire a Agenților de Penitenciare TG. Ocna, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Iași și Penitenciarul Codlea.
 
Iunie - Middle East Parteners SRL - restaurant Beirut  
 
În iunie a intrat în insolvență SC Middle East Parteners SRL, cu sediul social pe strada Ion Bănescu, din Constanța, specializată în restaurante. În cauză, instanța a desemnat Dăscălescu & CO SPRL în calitate de administrator judiciar provizoriu. Pe SC Middle East Parteners SRL a funcționat restaurantul Beirut, din Constanța distrus de un incendiu, în data de 5 aprilie 2014, eveniment în urma căruia au murit trei tinere. Noul termen a fost stabilit pentru data de 10 ianuarie 2024. 
 
Iulie - Romned Company SRL
 
În iulie 2023, Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei Romned Company SRL, cu sediul social în Techirghiol, județul Constanța. Instanța a desemnat, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar, la cererea debitoarei, pe practicianul de insolvență Spectrum Insolvency IPURL. Potrivit Termene.ro, Romned Company SRL are sediul social în Techirghiol, județul Constanța, se ocupă de „alte lucrari speciale de construcții“ și îi are ca asociați pe Cioriia Emil Ion și pe Iliaz Birant, acesta fiind și administrator.   
 
Septembrie - Full Holiday Tour SRL
 
În septembrie, Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolventei fata de debitoarea Full Holiday Tour SRL, firmă cu sediul în stațiunea Neptun, județul Constanța, controlată de fostul consilier local Cătălin Florin Papuc (PMP), și fost candidat la Camera Deputatilor din Constanta, la alegeri Parlamentare 2020. Totodată, instanța a desemnat, în mod provizoriu, în calitate de lichidator judiciar pe Dovîncescu I.P.U.R.L. Noul termen a fost fixat pentru data de 29 ianuarie 2024.
 
Condemar SA, una dintre cele mai cunoscute companii specializate în prelucrarea și conservarea peștelui
 
Tot în septembrie a intrat în insolvență Condemar SA, cu sediul social în Constanța, fondată în 1991, una dintre cele mai cunoscute companii specializate în prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor. Totodată, instanța a desemnat, în mod provizoriu, în calitate de lichidator judiciar pe Dăscălescu & CO S.P.R.L.
 
Octombrie - Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul Sucursala Năvodari
 
În luna octombrie 2023, Tribunalul Constanța a decis, la cererea SC Toi Toi & Dixi SRL, intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul Sucursala Năvodari, firmă specializată în lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru electricitate și telecomunicații.

Conform portalului instanțelor de judecată, decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, de către cele două părți, iar prin Hotarârea  nr. 235/2023, din  24.11.2023, instanța de apel a luat de renuntarea creditoarei (Toi Toi & Dixi SRL) la cererea de deschidere a provedurii insolvenței debitoarei Calik Enerji Sanaya Ve Tikaret AS.

Potrivit Termene.ro, Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul Sucursala Năvodari a fost fondată în noiembrie 2020, se ocupă de lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru electricitate și telecomunicații, are sediul social pe bulevardul Năvodari, din Năvodari, județ Constanța, firma mamă fiind, conform sursei precizată mai sus, Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi.
 
Potrivit Termene.ro, Toi Toi & Dixi SRL a fost fondată în mai 2000, se ocupă de colectarea și epurarea apelor uzate și este controlată de Toi Toi & Dixi International GMBH, cu 98.66, și de Toi Toi & Dixi Group GMBH, cu 1.34 %, din Germania. Ca administratori apar Rusescu Cristian, din București și Smolko Andrzej, din Polonia. Rusescu Cristian mai apare în Spartacus Logistics SRL.
 
Cu sute de contracte publice, Toi Toi & Dixi SRL a declarat pentru anul 2022, cu 54 de angajați, o cifră de afaceri netă de 12.429.532 de lei și un profit net de 1.160.896 de lei.
 
În trecut, Rusescu Cristian a figurat în Rocs Consult SRL, din Bucureşti, radiată, și apare ca asociat în Royal Distribution Services SRL, din București, firmă aflată în faliment.
 
Asociații Royal Distribution Services SRL sunt, potrivit Termene.ro, Husein Ozghen, cu 38.25%, Rohan Ovidiu-Rene, cu 20%, Strutinski Gabriel Sorin, cu 16.25 %, Constantinescu Nicușor Daniel, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, cu 7.5 %, Pirvan C. Otilia Mihaela, cu 5 %, cu Popescu Ștefan, cu 5 %, Rusescu Cristian, tot cu 5 % și Mazăre Radu Ștefan, fostul primar al municipiului Constanța, cu 3 %.     
 
Axis Centru Recuperare Medicală SRL, - prima clinică privată cu tratamente de recuperare în sistem ambulatoriu din Constanța
 
Tot în luna octombrie a intrat în insolvență și SC Axis Centru Recuperare Medicală SRL, cu sediul în Constanţa, strada Miorita, judeţul Constanţa, prima clinică privată cu tratamente de recuperare în sistem ambulatoriu din Constanța.  
 
În cauză, Tribunalul Constanța a desemnat provizoriu, pe practicianul în insolvenţă Fair & Full Insolvency Consulting SPRL, în calitate de administrator judiciar. Noul termen a fost fixat pentru data de 29 ianuarie 2024. Conform Termene.ro, SC Axis-Centru Recuperare Medicală SRL se ocupă de activități de asistență medicală specializată, a fost fondată în aprilie 2004 și este controlată de Dombi-Enescu Florentina, asociat unic și administrator. Pentru anul 2022, firma a declarat o cifră de afaceri netă de 208.289 de lei și un profit net de 69.737 de lei.
 
Gamma Ship Supplier SRL - printre fondatori, Monea Gabriel, administratorul public al județului Constanța   
 
Și SC Gamma Ship Supplier SRL, cu sediul în Constanța și specializată în activități de servicii anexe transportului pe apă, a intrat anul acesta în insolvență!
 
 Decizia a fost luată în dosarul 5530/118/2023. Noul termen a fost stabilit pentru data de 9 ianuarie 2024.
 
 Potrivit Monitorului Oficial al României, Gamma Ship Supplier SRL a fost fondată în ianuarie 2008 de Monea Gabriel, actualul administrator public al județului Constanța, și de Papazian Manole, cel din urmă fiind și administrator.
 
Holland Development Group SA
 
Tot în octombrie, compania Holland Development Group SA, una dintre firmele care au beneficiat de retrocedări în timpul administrației Mazăre, a intrat în insolvență, la cererea lui Alexandru Darie. Totodată, instanța a desemnat, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar, pe practicianul de insolvență propus de creditor, respectiv pe Dăscălescu & CO S.P.R.L. și a fixat termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 22 ianuarie 2024, ora 11.00.

Contactat telefonic după decizia Tribunalului Constanța, Cristian Darie (fost vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța) a precizat că nu dorește să facă nicio declarație cu privire la acest dosar.
 
Noiembrie - Reno Franci Mobel International
 
Miercuri, 1 noiembrie 2023, Tribunalul Constanța a dispus intrarea în insolvență a societății comerciale Reno Franci Mobel International SRL. Decizia a fost luată miercuri, 1 noiembrie 2023, în dosarul 7436/118/2023.  Instanța a desemnat pe Dăscălescu & CO S.P.R.L. în calitate de administrator judiciar provizoriu. Noul termen a fost stabilit pentru data de 7 februarie 2024.

 
Potrivit Termene.ro, platformă consultată la data de 1 noiembrie 2023, SC Reno Franci Mobel International SRL se ocupă de intermedieri în comerțul cu mobilă, articole de menaj și de fierarie, are sediul social pe bulevardul Mamaia, Constanța, județ Constanța, și are ca asociați pe Bogza Lucian, cu 50 %, pe Iordache Francesco Lorin, cu 18.75 %, pe Iordache Renato Albert, cu 18.75 % și pe Iordache Carmen Celestina, cu 12.5 %, ultimii trei fiind fiii și soția regretatului Petrică Iordache. Pentru anul 2022, Reno Franci Mobel International SRL a raportat o cifră de afaceri netă de 339.832 de lei și o pierdere netă de 70.030 de lei.
 
Ambiental Gold Construct SRL, controlată de Neagu Daniela Roxana, fost director adjunct al ITM Constanța
 
Tot în noiembrie 2023, Tribunalul Constanța a dispus intrarea în insolvență a SC Ambiental Gold Construct SRL, cu sediul în Năvodari, județul Constanța, controlată de Neagu Daniela Roxana, fost director adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța. Instanța a numit lichidator judiciar provizoriu pe Dăscălescu & CO S.P.R.L. Noul termen a fost stabilit pentru data de 7 februarie 2024.
 
Decembrie - KLD Services SRL
 
La începutul lunii decembrie 2023, Tribunalul Constanța, în dosarul 7990/118/2023, a dispus intrarea în insolvență a societății comerciale KLD Services SRL, cu sediul social în Constanța, controlată de omul de afaceri Gabriel-Sorin Strutinsky (acționar majoritar).
 
Tribunalul a numit în mod provizoriu în calitate de administrator judiciar pe Dovîncescu IPURL, cu sediul în Constanţa. Noul termen a fost stabilit pentru data de 20 martie 2024.  

 
Potrivit Termene.ro, SC KLD Services SRL (inactivă fiscal) a fost fondată în  ianuarie 2009, are sediul social pe strada Ion Roată, din municipiul Constanța, județ Constanța, se ocupă de cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii. Asociații sunt, potrivit Termene.ro, Strutinsky Gabriel Sorin (aflat în prezent într-un penitenciar din Italia), cu 99 %, și Gherasim-Tănase Mihaela Elvira, cu 1 %. Ca administrator apare, potrivit Termene.ro, Strutinsky Nicoleta. Pentru anul 2022, KLD Services SRL a declarat o cifră de afaceri netă de 47.597 de lei și o pierdere netă de 45.682 de lei, potrivit Termene.ro.
 
Fashion TV Summer Festival, eveniment de promovare a staţiunii Mamaia
 
O altă firmă care a intrat recent în insolvență este SC FTV RO SRL, cu sediul social pe strada Merișor, din municipiul Constanța, specializată în activități de difuzare a programelor de televiziune.
 
Decizia a fost luată de Tribunalul Constanța în dosarul 7487/118/2023. Noul termen a fost stabilit pentru data de 18 martie 2024.

Totodată, instanța a desemnat în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar, la cererea debitoarei, pe practicianul de insolvență Casa De Insolvenţă Moldova S.P.R.L.
 
Conform datelor oficiale, FTV Ro SRL este controlată de Mirea Ion (cel care s-a ocupat în trecut de organizarea Fashion TV Summer Festival, eveniment de promovare a staţiunii Mamaia. Potrivit Termene.ro, SC FTV RO SRL a fost fondată în iulie 2007, se ocupă de activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune și este controlată de Mirea Ion, asociat unic și administrator, care mai apare în Fashiontv RO SRL (aflată în insolvență), în Fashion Luxury Events SRL, iar în trecut a figurat în Authentic Advertising SRL și în Authentic Art SRL, ambele radiate. Pentru anul 2022, SC FTV RO SRL a raportat o cifră de afaceri netă de 4.944 de lei și o pierdere netă de 70.605 de lei.
 
Alcovin SRL - Crama Măcin, furnizor al Casei Regale a României
 
În final, precizăm că printre insolvențele pronunțate de Tribunalul Tulcea se numărăr și cazul SC Alcovin SRL, din Tulcea, firmă ce deține celebra Cramă Măcin, furnizor al Casei Regale a României!
 
Alcovin SRL, din Tulcea, în insolvență! Firma deține Crama Măcin, furnizor al Casei Regale a României
 
Ce înseamnă insolvența?
 
Potrivit platformei Termene.ro, conform definiției oferite de articolul 5 din Legea nr. 85/2014, „insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile”. Conform aceluiași articol de lege „insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă” și „insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței”.
 
În ce constă procedura de insolvență?
 
Procedura de insolvență poate îmbrăca două forme: generală sau simplificată.
 
Procedura generală reprezintă procedura de insolvență prevăzută Legea nr. 85/2014, prin care un debitor care îndeplinește anumite condiții – prevăzute la art. 38 alin. (1), fără a le îndeplini simultan și pe cele de la art. 38 alin. (2) -, intră, după perioada de observație, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară și apoi în procedura falimentului sau separat în una dintre cele două proceduri.
 
Procedura simplificată reprezintă procedura de insolvență prin care debitorul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 38 alin. (2) intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de maximum 20 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) și d).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

 
Falimentul City Insurance SA, amânat pentru la anul!

 
Fiat, Opel și Honda
Conpress Group, în faliment! Se vând mașini cu preț de nimic (DOCUMENT)


 
„Supermarketul familiei tale“, în insolvență
Cum a ajuns Adivin 95 SRL de la 250 de angajați, în 2014, la doar zece, în 2020 (DOCUMENT)


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii