Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:17 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ACŢIUNI PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI DE DROGURI

ro

06 May, 2015 11:19 1076 Marime text
 În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, pe parcursul a 4 zile, în staţiunile de pe litoral, au fost constatate 47 de infracţiuni din sfera traficului şi consumului de droguri.
 
Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa, împreună cu poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog din cadrul I.G.P.R., au acţionat, în perioada 30 aprilie – 3 mai a.c., în Staţiunile Mamaia şi 2 Mai-Vama Veche, pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri de risc şi de mare risc.
 
În urma activităţilor, au fost depistate 42 de persoane, în sarcina cărora au fost reţinute 47 de infracţiuni din sfera traficului şi consumului de droguri (4 infracţiuni de trafic de droguri de risc şi de mare risc, 37 de infracţiuni de deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului, 6 infracţiuni de efectuare de operaţiuni ilicite cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive).
 
Au fost reţinute două persoane pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc, fiind emise pe numele lor, de către instanţă, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.
 
În urma activităţilor, au fost descoperite şi confiscate 126 de grame de cannabis, 102 comprimate de ecstasy, 96 de grame de alte substanţe pulverulente şi un ml. de substanţă lichidă.
 
La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, jandarmi ai G.M.J. ”Tomis” Constanţa şi lucrători din cadrul Gărzii de Coastă Constanţa.
 
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa.
 
 COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii