Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:23 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BULETIN DE PRESA 06.01.2009

ro

06 Jan, 2009 18:57 1060 Marime text
BULETIN DE PRESĂ de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa

În ultimele 24 de ore lucrătorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au desfăşurat activităţi de prevenire, constatare, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate.

În ceea ce priveşte faptele antisociale înregistrate în ultimele 24 de ore pe raza judeţului, au fost sesizate la poliţie 18 evenimente, din care 9 evenimente împotriva avutului privat, două evenimente la regimul circulaţiei rutiere şi 7 evenimente de altă natură.

Eveniment rutier în municipiul Constanţa

În data de 05.01.2009, în jurul orei 13.10, în municipiul Constanţa, B. IONUŢ, de 26 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism, marca Dacia 1310, pe Aleea Heracleea, dinspre strada Suceava spre strada Adamclisi şi pe fondul neadaptării vitezei în condiţiile unui carosabil acoperit cu gheaţă, a intrat în coliziune cu un autoturism, marca VW Polo, condus din sens opus de B. SILVIA-MONA, de 41 de ani, din Constanţa. În urma coliziunii, autoturismul marca Dacia a fost proiectat într-un autoturism, marca Chrysler, care era parcat şi a fost accidentată grav F. CARMENCITA-MARIANA, de 39 de ani, din Constanţa, care se deplasa pe carosabil. Aceasta a fost transportată la spital unde a rămas internată în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Cercetările continuă de către lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere.

Infracţiune la regimul circulaţiei rutiere

În ziua de 05.01.2009, lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere au depistat în trafic pe M. MIHAI DANIEL, de 35 de ani, din Constanţa, care a condus autoturism pe drumurile publice având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal.

Furturi din supermarket

În ziua de 05.01.2009, ora 10:00, poliţiştii din Agigea au fost solicitaţi de Dispeceratul unei societăţi de pază din incinta unui supermarket, în vederea identificării persoanelor necunoscute care prin dezlipirea tagurilor ce conţineau codul de bare şi preţul corespondent mai multor produse şi reataşarea acestor taguri la alte produse, le achiziţionau la preţuri ce aparţineau produselor mai ieftine.

Echipa operativă deplasată la fata locului, în urma verificărilor efectuate a identificat suspectul în persoana lui N. VALERIU, de 35 de ani, din Constanţa.

Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate.

În ziua de 05.01.2009, ora 18:45, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de agenţii de pază din cadrul unui supermarket, cu privire la faptul că au reţinut o persoană care a sustras din incinta unui magazin mai multe obiecte de îmbrăcăminte. Patrula de poliţie ce s-a deplasat la faţa locului a stabilit identitatea acestuia în persoana lui C. GEORGE, de 21 de ani, din Castelu, care a sustras două perechi de blugi. Prejudiciul în valore de 304 lei a fost recuperat şi predat reprezentanţilor societăţii păgubite.

Celui în cauza i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate.

Surprinşi în flagrant de furt de poliţiştii Secţiei 4

În noaptea de 05/06.01.2008, ora 02:25, poliţiştii Sectiei 4 au fost sesizaţi prin Serviciul de Urgenţă 112, cu privire la faptul că la un magazin alimentar situat pe strada Steagului s-a declanşat sistemul de alarmare. Echipajul de poliţie ce s-a deplasat la faţa locului împreună cu agenţii de pază din cadrul unei societăţi de pază, au depistat şi reţinut pe D. ERDUAN, de 20 de ani, din Constanţa şi pe A. D., de 14 ani, din Negru Vodă, care sustrăseseră din magazin cafea, băuturi alcoolice, ţigări diferite mărci, cartele telefonice şi dulciuri.

Prejudiciul, în valoare de 3.000 lei, a fost recuperat şi predat părţii vătămate. Cercetările continuă cu suspecţii în stare de libertate.

Bărbat găsit decedat într-o locuinţă improvizată din Neptun

În ziua de 06.01.2009, ora 17.15, poliţiştii din Neptun au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat a fost găsit decedat într-o fermă dezafectată de pe raza localităţii. Echipa de poliţişti ce s-a depalasat la faţa locului a identificat cadavrul ca aparţinând lui C. ION, de 69 de ani, cunoscut consumator de băuturi alcoolice ce făcea parte din rândul oamenilor străzii.

Cadavrul, care a fost găsit într-un fost grajd zootehnic, fără electricitate şi apă curentă în care se afla amenajată o locuinţă improvizată, a fost transportat la Morga Mangalia în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Pe cadavru nu s-au constatat urme de violenţă neexistând suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracţiuni.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii