Buletin de presă IPJ
Buletin de presă IPJ
13 May, 2014 14:01
ZIUA de Constanta
987
Marime text
Depistaţi de poliţiştii constănţeni
La data de 12 mai a.c., ora 14.30, poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Constanţa au identificat şi reţinut un bărbat, în vârstă de 39 de ani, condamnat de Judecătoria Constanţa la o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Depistaţi în flagrant de poliţişti
La aceeaşi dată, poliţiştii Postului de Poliţie Topraisar au depistat şi identificat 3 bărbaţi, cu vârste de 19 de ani, de 26 de ani, respectiv 38 de ani, care încercau să sustragă dale din beton dintr-un canal de irigaţii dezafectat.
Cei în cauză sunt cercetaţi în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Cercetaţi penal
De asemenea, la data de 12 mai a.c., poliţiştii din staţiunea Eforie au depistat şi identificat şase bărbaţi, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat, respectiv complicitate la infracţiunea de furt calificat, care, la aceeaşi dată, ar fi sustras componente aparţinând unei reţele de telefonie.
Patru dintre aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca la data de 13 mai a.c., să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile
Pe numele celor doi minori, ambii de 17 ani, bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de furt calificat, care, în noaptea de 21 aprilie a.c., au pătruns în locuinţa unei persoane, de unde au sustras o poşetă, ce conţinea documente şi obiecte personale, au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetaţi în stare de libertate
Poliţiştii oraşului Năvodari cercetează în stare de libertate un minor de 16 ani şi un tânăr de 18 ani, ambii din Năvodari, care, în noaptea de 12 mai a.c., ora 02.30, au fost surprinşi de către oamenii legii în timp ce escaladau gardul unei locuinţe.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului.
Poliţiştii Secţiei 2 cercetează în stare de libertate un tânăr, de 19 ani, din Constanţa, întrucât a fost identificat de agenţii de pază, după ce a trecut de casele de marcat ale unui centru comercial, cu articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte neachitate.
Prejudiciul a fost recuperat şi predat reprezentanţilor societăţii.
Acţiuni ale poliţiştilor constănţeni
La data de 12 mai a.c., în intervalele orare 12.30-13.30, respectiv 17.00-19.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 au organizat şi desfăşurat o acţiune în vederea prevenirii faptelor antisociale în incinta şi în zonele adiacente instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
Astfel, au fost legitimate 14 persoane, 9 unităţi de învăţământ verificate, 2 agenţi de pază controlaţi şi aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 200 de lei, întrucât nu au fost respectate normele privind convieţuirea socială, a ordinii şi liniştii publice.
La aceeaşi dată, în intervalul orar 17.00-19.00, poliţiştii Secţiei 2 au organizat şi desfăşurat o acţiune în vederea prevenirii şi combaterii faptelor comise cu violenţă.
Astfel, au fost legitimate 10 persoane, două persoane fiind conduse la sediul unităţii şi aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 900 de lei, întrucât nu s-au respectat normele privind convieţuirea socială, a ordinii şi liniştii publice.
Totodată, în intervalul orar 19.00-22.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 au organizat şi desfăşurat o acţiune în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor săvârşite cu violenţă.
Astfel, au fost legitimate 21 de persoane, aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.400 de lei pentru nerespectarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi a unor norme privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Totodată, au fost confiscate mai multe pachete de ţigări, în valoare de 460 de lei.
COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii