Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:08 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presă IPJ

ro

15 May, 2014 16:30 950 Marime text
Persoană depistată de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale
La data de 26 aprilie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi cu privire la faptul că, o femeie, în vârstă de 29 de ani, a fost deposedată prin acte de violenţă de bunuri.
În urma cercetărilor efectuate de către oamenii legii, aceştia au identificat un bărbat, de 29 de ani, din localitatea Cobadin, judeţul Constanţa, ca fiind bănuit de comiterea faptei anterior menţionate, care în prezent este arestat în altă cauză.
Cel în cauză este cercetat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
 
Acţiuni ale poliţiştilor constănţeni
La data de 14 mai a.c., în intervalul orar 10.00-14.00, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Constanţa au organizat şi desfăşurat în localităţile Cumpăna şi Agigea o acţiune în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor contra deţinătorilor de valori monetare - case de schimb valutar, case de amanet, bijuterii.
  Cu această ocazie, au fost legitimate 8 persoane au fost controlate două case de amanet şi 2 case de schimb valutar, au fost verificaţi 4 agenţi de pază şi aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, întrucât nu au fost respectate normele privind paza bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
 
La aceeaşi dată, în intervalele orare 06.00-08.00 şi 12.00-14.00, poliţiştii Secţiei 4 în colaborare cu poliţişti din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Constanţa, ai Gărzii de Coastă Constanţa şi ai Poliţiei Locale Constanţa au organizat şi desfăşurat o acţiune în vederea prevenirii şi depistării faptelor antisociale.
Astfel, au fost legitimate 55 de persoane, controlate 18 autovehicule şi aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.565 de lei, pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi a unor norme privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
 
Persoană găsită decedată
În această dimineaţă, poliţiştii din Staţiunea Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe malul lacului Sud-Ghiol, a fost găsit trupul neînsufleţit al unei femei, în vârstă de 83 de ani, din judeţul Galaţi.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului.          

 
 
 
COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii