Buletin de presă IPJ
Buletin de presă IPJ
15 Jun, 2014 10:54
ZIUA de Constanta
1415
Marime text
La data de 14 iunie a.c., în baza planului de acţiune privind combaterea migraţiei ilegale, iniţiat la nivelul Secţiei 8 Rurale Băneasa şi al Sectorului de Poliţie de Frontieră Ostrov din cadrul Gărzii de Coastă, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ostrov au depistat doi bărbaţi, cu vârste de 25, respectiv 29 de ani, cetăţeni albanezi.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că, aceştia au trecut fraudulos frontiera de stat a României cu Bulgaria, fapt pentru care au fost conduşi la sediul Postului de Poliţie Ostrov, totodată, fiind solicitat sprijinul lucrătorilor Sectorului de Poliţie de Frontieră Ostrov.
S-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, cei doi fiind preluaţi de către lucrătorii SPF Ostrov pentru îndeplinirea procedurii de predare către autorităţile bulgare.
COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii