Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:29 22 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presă IPJ Constanţa - 08.04.2013

ro

08 Apr, 2013 13:57 955 Marime text
421.200 din 8 aprilie 2013

BULETIN DE PRESĂ

La nivelul judeţului au fost organizate 8 acţiuni, fiind aplicate 33 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5.660 lei.

INFRACŢIUNI JUDICIARE

Urmare a prinderii în flagrant, realizate de către poliţiştii Secţiei 1, a unui tânăr care încerca să sustragă bijuterii în valoare de aproximativ 60.000 lei, dintr-o locuinţă situată pe strada Primăverii din Constanţa, vă aducem la cunoştinţă faptul că, la data de 07.04.2013, ofiţerii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, l-au prezentat pe acesta Judecătoriei Constanţa, ce a dispus arestarea sa pentru 29 de zile.


La data de 08.04.2013, ora 01.00, poliţiştii Secţiei 2 s-au sesizat din oficiu despre faptul că, din cauza vântului puternic, schelele ce erau montate pe faţada unui bloc au căzut în stradă, blocând traficul rutier pe un singur sens.
În cădere aceste acestea au avariat un autoturism aflat în mers, avariindu-l în proporţie de 10 % şi un microbuz parcat în dreptul blocului respectiv producându-i avarii în proporţie de 40% totodată rupând mai multe cabluri de curent electric, telefonie şi televiziune.
Din primele verificări efectuate poliţiştii au stabilit faptul că schelele aparţin unei societăţi ce efectuează lucrări la faţada blocului, urmând ca în funcţie de opţiunea păgubiţilor de a depune plângere să fie luate măsuri legale în consecinţă.


La data de 07.04.2013, ora 13.30, poliţiştii din localitatea Deleni, au depistat în flagrant, pe un teren agricol situat în extravilanul localităţii, trei tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 25 de ani, în timp ce încercau să sustragă componente ale unui sistem de irigaţii.
Celor trei li s-a întocmit dosar penal pentru tentativa la furt calificat.


Poliţiştii Secţiei 2 cercetează în stare de libertate pentru furt calificat, o minoră în vârstă de 15 ani, din Constanţa.
Aceasta, la data de 07.04.2013, ora 20.30 a sustras bijuterii tip gablontz în valoare totală de 360 lei, din incinta unui magazin, fiind prinsă de către personalul de pază al acestuia.


ACTIVITATEA RUTIERĂ


În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate de către aceştia 304 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 78.750 lei.


La data de 07.04.2013, ora 17.25, N. Adrian Octav, de 27 ani, a condus un autoturism pe strada Frunzelor din municipiul Constanţa, şi ajungând la intersecţia cu strada Baba Novac nu a respectat semnificaţia indicatorului “Oprire” intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unui pasager care se afla în cel de-al doilea autoturism.


La data de 07.04.2013, ora 20.50, G. MARIAN a condus un autoturism pe bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, dinspre strada Ion Raţiu către bd. Alexandru Lăpuşneanu, şi ajungând în dreptul sucursalei Raiffeisen, a surprins şi accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat) angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, în fugă şi fără să se asigure.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a acestuia.

La data de 07.04.2013, poliţiştii Secţiei 1 Rurală au identificat în trafic, pe raza localităţii Valu lui Traian, un tânăr în vârstă de 24 ani, din Constanţa, care conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului, totodată refuzând recoltarea probelor biologice.
Acestuia i s-a întocmit dosar penal fiind cercetat în stare de libertate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii