Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:16 25 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin informativ IPJ

ro

31 May, 2013 10:35 983 Marime text
 Poliţiştii din Rasova cercetează în stare de reţinere pe H. Cosmin Florin, de 26 de ani şi N. Ştefan, de 26 de ani, ambii din localitatea Siminoc, judeţul Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Urmare a activităţii de investigare şi pe baza materialului probator administrat în cauză până la acest moment, poliţiştii au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore a suspecţilor, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive.
      Reamintim, că la data de 29 mai a.c., ora 03.00,  poliţiştii din Rasova, în colaborare cu reprezentanţi ai societăţii regionale de distribuţiei a energiei electrice au efectuat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii sustragerii de componente din infrastructura unor societăţi comerciale de profil.
               Cu această ocazie, a fost depistat N. Ş, de 26 de ani, din localitatea Siminoc, judeţul Constanţa, în timp ce sustrăgea conductor electric din aluminiu şi oţel şi izolator electric din reţeaua de 110 KV care aparţine societăţii regionale de distribuţiei a energiei electrice.
              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. 

          Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, cercetează în stare de reţinere pe M. A., de 16 ani, din Cumpăna, şi în stare de libertate pe I. O., de 12 ani, din Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, cu respectarea dispoziţiilor legale în privinţa minorilor.
         În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că cei doi minori sunt suspectaţi de comiterea acestei infracţiuni. Astfel, s-a reţinut în sarcina suspecţilor, faptul că în seara zilei de 28.05.2013, în jurul orelor 23.30, au deposedat o tânără, de 20 de ani, din Constanţa, de o  poşeta ce conţinea acte, carduri bancare şi suma de 500 lei, în timp ce se afla în zona staţiei de autobuz  - ”Spitalul Judeţean”,  de pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa.

           La data de 30.05.2013, poliţiştii din Cuza Vodă au prezentat Judecătoriei Medgidia pe D. Constantin Cătălin, de 19 ani şi B. Georgian, de 19 ani, suspectaţi de comiterea mai multor furturi de pe localităţii, pe numele lor magistraţii emiţând mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.


          Poliţiştii Secţiei 3 cercetează în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, pe I. Taifun, de 27 de ani, din Constanţa, suspectat că în noaptea de 28/29.05.2013 a sustras mai multe cartoane cu ţigări dintr-o societate comercială, situată pe bulevardul Tomis, creând un prejudiciu de 8500 lei.

               În dimineaţa zilei de 31.05.2013, în jurul orei 00.04, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 Poliție, a depistat în flagrant pe S. Marin, de 55 de ani, din Năvodari, care cu ajutorul unei pietre, a spart geamul unui autoturism, parcat pe strada Constantin Brătescu intersecție cu strada Revoluţiei 1907, de unde a sustras un telefon mobil și o umbrelă, bunuri găsite asupra lui.
          Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că anterior, suspectul a mai spart geamurile de la alte două autoturisme, parcate pe străzile Traian. Respectiv Decebal.
           Cel în cauză a fost internat la Spitalul de Boli Psihice Palazu Mare.


          Poliţiştii Secţiei 4 cercetează în stare de libertate pe M. B., de 17 ani şi  M. Boboci, de 20 de ani, din Constanţa, suspectaţi că au sustras patru fişete metalice din incinta fostei societăţi Energia, din municipiul Constanţa.

          Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează în stare de libertate pe K. Mehmet, de 57 de ani, administrator al unei societăţi comerciale, suspectat că nu a înregistrat în actele contabile ale societăţii veniturile obţinute din comercializarea pe teritoriul României a cantităţilor de cereale achiziţionate în numele persoanei juridice, în perioada 01.09.2008 – 08.10.2008, consecinţa fiind prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu contravaloarea impozitului pe profit şi a T.V.A. aferente acestor venituri, în valoare de aproximativ 256.000 lei.

           Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au documentat activitatea infracţionala privind pe I. R. Tudor, suspectat că la data de 24.09.2012, în municipiul Constanţa, deţinea în vederea comercializării, 6 suporturi optice tip CD, conţinând opere muzicale. Prejudiciul parţial, cauzat organismelor de gestiune colectivă, este de 2.245 lei.

             Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au identificat şi reţinuţ pe  A. Răzvan Viorel, de 28 de ani, din Mangalia, urmărit naţional, persoană care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate, pe numele său existând emis la 08.03.2013, mandat de executare a pedepsei de 2,6 ani închisore, pentru perversiuni sexuale.
Cel în cauză a  depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Constanţa.

               La data de 30 mai a.c., poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au identificat minorii P. Loredana Nicoleta, de 11 ani, P. Cosmin, de 15 ani, fraţi,  cu domciliul în localitatea Valu lui Traian, urmăriţi ca urmare a semnalării dispariţiei de la domciliu, dar şi pe S. Serdal, de 14 ani şi P. Alexandru, de 17 ani, ambii cu domiciliul în Constanţa, plecaţi voluntar de  la Adăpostul de zi şi de noapte pentru copii străzii Constanţa.
               Minorii au fost predaţi familiei şi respectiv instituţiei de ocrotire, totodată fiind revocată urmărirea acestora.

      Poliţiştii Secţiei 5 au revocat solicitarea urmăririi privind pe Telehoi  Valentin Ion, de 45 de ani, din Constanţa, care în ziua de 30.05.2013, a revenit la domiciliu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii