Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:18 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa

ro

31 Jul, 2015 13:34 1277 Marime text
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, prin Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciul Ordine Publică şi Poliţia Eforie în parteneriat cu Generali S.A. continuă seria activităţilor preventive din cadrul Planului de Acţiune Litoral 2015 şi a campaniei « Fii cu ochii pe bunurile tale ! » .
 
 Îndeplinirea măsurilor şi executarea activităţilor pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică  în localităţile şi zonele turistice de pe litoralul Mării Negre, sunt asigurate  de către poliţiştii constănţeni, cu sprijinul celorlalte structuri implicate, conform competenţelor legale.
Obiectivele campaniei preventive derulate sunt, conştientizarea populaţiei sosite pe litoral cu privire la măsurile de prevenire a infracţiunilor contra propriului patrimoniu şi a măsurilor preventive pe care trebuie să le adopte în vederea prevenirii victimizării.
 
          Poliţiştii de ordine publică şi cei ai structurii de prevenire a criminalităţii au defăşurat activităţi informativ-preventive cu privire la modalităţile de prevenire a infracţiunilor specifice sezonului estival, grupul ţintă al campaniei fiind turiştii ajunşi pe litoral în vacanţă precum şi copiii, în vederea prevenirii dispariţiilor de minori, pe faleza pietonală din Eforie Nord şi Sud, pe plajă, în unităţile hoteliere şi de alimentaţie publică şi în parcări.
   
        În cadrul campaniei s-au purtat discuţii directe cu turiştii şi copiii sosiţi pe litoral, fiind oferite  sfaturi preventive şi pliante informativ-preventive.
 
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, vă recomandă:
 
... AVETI GRIJĂ DE CEI MICI!
 
  • Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, pe plajă, la joacă, în zonele aglomerate. Câteva clipe de neatenţie sunt suficiente ca acesta să dispară sau să se accidenteze. Explicaţi-i pe înţelesul său că nu este bine să intre în discuţie cu persoane necunoscute şi asiguraţi-vă că cei mici cunosc numele părinţilor, numărul de telefon şi denumirea hotelului unde sunt cazaţi. În cazul în care s-a pierdut, într-o zona aglomerată, învatati-l să se adreseze unui poliţist. Asiguraţi-vă că vor spune întotdeauna NU persoanelor necunoscute, care sub diferite pretexte, le vor cere sa-i însoţească şi nu vor alege locuri de joacă periculoase (stradă intens circulată, zone izolate etc).
 
          În caz de dispariţie, sunaţi imediat la numărul de telefon 112.
 

IN SPATIILE DE CAZARE
 
- Depozitaţi banii şi bunurile de valoare în seiful hotelului, luaţi cu dumneavoastră numai sumele strict necesare pentru cumpărături. Când părăsiţi camera şi pe timpul nopţii, asiguraţi usa de acces, uşa de la balcon şi ferestre şi nu lăsaţi la vedere, pe balcon, bunuri care să-i tenteze pe infractori. Fiţi prudenţi în relaţiile ocazionale.
 
PE PLAJĂ
 
- Nu lăsaţi nesupravegheat şezlongul, cearceaful  sau cortul – este indicat să fiţi cu ochii pe bunurile dumneavoastră, iar dacă observaţi persoane care sustrag bunuri de pe plajă, nu rămâneţi indiferenţi, luaţi atitudine prin alarmarea celor din jur şi anunţarea organelor de poliţie.
 
SIGURANŢA DUMNEAVOASTRĂ ŞI A AUTOTURISMULUI

 
- Conduceţi prudent pe toată durata deplasării, adaptând  viteza de deplasare la condiţiile de trafic iar dacă sunteţi obosit, nu urcaţi la volan şi nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Genţile, bagajele, telefoanele mobile, GPS-urile, aparatura electronică, sunt bunuri care nu trebuiesc lăsate în autovehicul.
 
Pentru situaţiile de urgenţă, în care este ameninţată siguranţa dumneavoastră, a familiei sau a bunurilor apelaţi 112 !
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii