Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:16 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa - Pietoni preveniţi de poliţiştii rutieri - 27 august 2014

ro

27 Aug, 2014 17:56 989 Marime text
Având în vedere faptul că siguranţa rutieră constituie una dintre priorităţile poliţiei rutiere, astăzi, poliţiştii rutieri, în colaborare cu cei din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, au desfăşurat pe raza judeţului Constanţa, o acţiune care a vizat creşterea siguranţei participanţilor la trafic şi prevenirea accidentelor în care sunt implicaţi pietonii angajaţi în traversarea drumurilor publice. 
În cadrul acţiunii poliţiştii au transmis recomandări pietonilor privind traversarea drumului public în condiţii de siguranţă, dar au aplicat şi măsuri cu caracter coercitiv pietonilor surprinşi traversând prin alte locuri decât cele permise.
Acţiunea va continua până la data de 31 august a.c. şi are drept scop întărirea climatului de siguranţă rutieră pe drumurile publice prin conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor accidentelor rutiere comise pe fondul traversării neregulamentare.
Menţionăm faptul că, la nivelul judeţului Constanţa, de la începutul anului din cauza abaterilor comise de pietoni s-au produs 177 de accidente soldate cu 11 persoane decedate, 19 persoane rănite grav şi 154 de persoane rănite uşor.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere poliţiştii rutieri recomandă pietonilor:
  • Să nu traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise ori prin locurile permise, în fugă şi/sau fără să se asigure;
  • Să se angajeze în traversarea drumului public, cu precădere când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are  în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore;
  • Să nu traverseze partea carosabilă prin faţa sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport în comun;
  • Să nu prelungească timpul de traversare a drumului public, să întârzie, să se oprească fără motiv ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare;
  • Să nu ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulaţiei.
 
COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii