POLIŢIŞTII CONSTĂNŢENI COMBAT NERESPECTAREA REGIMULUI LEGAL DE VITEZĂ

27 Jun, 2014 13:20
ZIUA de Constanta
944
Marime text
Pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi diminuarea riscului rutier, la data de 26 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciilor de Ordine Publică şi Rutieră, au organizat şi desfăşurat o acţiune în vederea depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, în principal pentru depăşirea limitei legale de viteză.
Viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de drum şi trafic reprezintă una dintre cauzele generatoare de accidente rutiere.
În acest context este necesară continuarea activităţilor de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic, cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale, având în vedere şi debutul sezonului estival în care valorile de trafic, pe principalele artere rutiere ce converg către staţiunile turistice de pe litoral, cresc.
Cu această ocazie, a fost constatată o infracţiune, întrucât, la aceeaşi dată, ora 19.40, D. G. a condus un autovehicul pe strada Cumpenei, din municipiul Constanţa, în timp ce avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat pentru perioada în curs.
Totodată, au fost aplicate 386 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 106.400 de lei şi au fost reţinute 9 permise de conducere.
Din cele 386 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 312 au fost pentru depăşirea limitei legale de viteză, 1 pentru depăşire neregulamentară, 1 pentru consum de alcool, 1 pentru alte acte normative şi 71 pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, şase permise de conducere au fost reţinute pentru depăşirea limitei legale de viteză, unul pentru depăşire neregulamentară, unul pentru consum de alcool şi unul pentru alte abateri.
Astfel de acţiuni se vor desfăşura şi în perioada următoare, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, precum şi responsabilizarea tuturor participanţilor la traficul rutier.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii