Buletin Informativ - Garda de Coasta
Buletin Informativ - Garda de CoastaÎn ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă Constanţa au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infractionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui trafic fluent şi civilizat în zona de frontieră şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.
În intervalul menţionat, au fost constatate 2 infracţiuni astfel:
Fiat furat din Italia pe străzile din Constanţa
In data de 27.12.2011, ora 20.00, lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat în trafic un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.
Poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, în municipiul Constanţa, un autoturism marca Fiat Seicento, de culoare gri, condus de F.D., de 32 de ani, domiciliat în judeţul Constanţa.
La verificarea documentelor de înmatriculare ale autoturismului, oamenii legii au constatat că acesta figura în baza de date ca fiind furat din Italia, începând cu data de 21.05.2005.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 4.000 de euro, a fost ridicat în vederea indisponibilizării şi introdus în parcul auto al Gărzii de Coastă.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt, faptă prevazută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 208 Cod Penal.
Comerţ cu petarde în centrul Constanţei
În ziua de 27.12.2011, poliţiştii de frontieră constănţeni au reţinut în vederea confiscării 2.040 articole pirotehnice.
Astfel, în jurul orei 16.00, lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa l-au depistat, într-o piaţă din centrul municipiul Constanţa, pe R.S., de 41 ani, care avea asupra sa cantitatea de 2.040 articole pirotehnice (petarde).
Bunurile, în valoare de aproximativ 2.040 lei, au fost ridicate în vederea confiscării şi urmează a fi predate la I.P.J. Constanţa - Serviciul arme, explozivi, şi substanţe periculoase.
Pe numele celui în cauză au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "deţinere şi transport sau orice altă operaţiune cu materii explozive efectuată fără drept", faptă prevazută şi pedepsită de art. 37, alin. 1 si 3 din Legea 126/1995R.
Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp