Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:50 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin Informativ - Garda de Coasta

ro

16 Jan, 2012 23:44 983 Marime text
În ultimele 48 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În intervalul menţionat, au fost constatate 11 infracţiuni astfel:

Braconaj piscicol la Cernavodă şi Pardina

În data de 15.01.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul executării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au depistat trei cetăţeni români care pescuiau cu plase interzise de lege şi transportau o cantitate de peşte fără a avea documente de provenienţă.
Lucrătorii S.P.F. Cernavodă l-au depistat pe I.T. de 28 ani domiciliat în Cernavodă care pescuia în zona Canalului Dunăre - Marea Neagră, având două plase trifilare de nylon.
Plasele în valoare de aproximativ 50 lei au fost ridicate în vederea confiscării.

Câteva ore mai târziu, în zona de competenţă a Sectorului P.F. Pardina, pe comunicaţia Tudor Vladimerescu - Chilia Veche a fost oprit un autoturism marca Dacia, în care se aflau M.R. de 47 ani şi D.M. de 48 ani.
În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 75 kilograme de peşte pentru care cei doi nu au putut prezenta documente de provenienţă.
Cantitatea de peşte a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.

Pe numele primului cetăţean prins în flagrant pescuind a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi folosire a plaselor de pescuit comercial, iar pe numele celorlalţi doi lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi transport a peştelui fără documente de provenienţă, fapte prevăzute si sancţionate de OUG 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.


Îmbracăminte contrafăcută confiscată în Constanţa

În data de 15.01.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii înfracţiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală, ridicând în vederea confiscării articole de îmbrăcăminte în valoare aproximativă de 15.160 lei.
Oamenii legii au acţionat pe raza mai multor pieţe şi târguri de pe raza municipiului Constanţa unde i-au depistat pe N.M. de 30 ani, L.L. de 37 ani, B.F. de 44 ani, S.A. de 31 ani, R.V. de 35 ani şi R.L. de 24 ani care ofereau spre comercializare articole de îmbrăcăminte din gama sport ce purtau inscripţii şi semne distinctive ale unor mărci binecunoscute.
Cei în cauză nu au putut prezenta documente de de provenienţă şi nici dovada că deţin acordul titularilor mărcilor înregistrate, fapt pentru care cele 94 de articole de îmbracăminte, în valoare de aproximativ 15.160 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
Pe numele celor 6 persoane prinse în flagrant au fost întocmite lucrări penale pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1 lit. b din Legea 84 /1998.

Furt de motorină în Portul Constanţa


Lucrătorii din cadrul Grupului de Nave Constanţa au întocmit lucrare penală pe numele unui cetăţean care transporta aproximativ 2.000 litri de motorină în zona Portului Constanţa.
În data de 14.01.2012, în jurul orelor 02.30, poliţiştii de frontieră constănţeni au oprit, în zona Poarta 7 de acces în Portul Constanţa, o autoutilitară marca Fiat condusă de R.E. de 35 ani.
În urma controlului au fost descoperite în interiorul autoutilaterei 10 recipiente de plastic care conţineau o substanţă lichidă cu miros de produs petrolier.
Verificările au reliefat faptul că substanţa lichidă este motorină, cantitatea totală depistată în autoutilitată fiind de 2.000 litri.
Pentru continuarea cercetărilor oamenii legii au reţinut autoutilitara şi întreaga cantitate de motorină, valoarea aproximativă a prejudiciului fiind de 10.000 lei.
Pe numele R.E. a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208-209 alin.1 Cod Penal.

Cupru furat la Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Agigea au întocmit lucrare penală pe numele a doi cetăţeni români care transportau aproximativ 30 kilograme de cupru fără documente de provenienţă în zona Portului Constanţa.
În data de 14.01.2012, în jurul orelor 22.30, poliţiştii de frontieră au oprit, în zona Poarta 10 de acces în Portul Constanţa Sud Agigea, un autoturism marca Dacia în care se aflau C.S. de 33 ani şi N.I. de 38 ani.
În urma controlului au fost descoperite în interiorul autoturismului mai multe cabluri de material neferos pentru care cei doi nu au putut prezenta documente de provenienţă.
Verificările au reliefat faptul că materialul neferos este cupru, cantitatea totală depistată în autoutilitată fiind de 30 kilograme.
Pentru continuarea cercetărilor oamenii legii au reţinut autoturismu şi întreaga cantitate de cupru, valoarea aproximativă a prejudiciului fiind de 400 lei.
Pe numele celor doi a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208-209 alin.1 Cod Penal.

Certificat auto falsificat la Constanţa

În data de 15.01.2012 lucrători ai Gărzii de Coastă, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat la un târg auto organizat în municipiul Constanţa un autoturism înmatriculat în Germania, pentru care posesorul acestuia a prezentat un talon falsificat.
Poliţiştii de frontieră au verificat un autoturism marca Mercedes, de culoare albastră, înmatriculat în Germania, care era scos la vânzare de O.I. de 64 ani, domiciliat în Medgidia.
După finalizarea cercetărilor a fost constatat faptul că certificatul de înmatriculare al autoturismului era falsificat.
Oamenii legii au ridicat pe bază de dovadă cele două plăcuţe de înmatriculare şi talonul auto, iar pe numele O.I. a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, faptă prevazută şi pedepsită de 291 Cod Penal.

Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii