Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:09 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin Informativ - Garda de Coasta

ro

20 Jul, 2012 00:58 1376 Marime text

picture20006_resize.jpgÎn ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În intervalul menţionat, au fost constatate 2 infracţiuni astfel:

Turişti români cercetaţi pentru trecere ilegală a frontierei

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat o ambarcaţiune de agrement care a părăsit apele teritoriale ale României în zona canalului Musura din Delta Dunării.

picture20010_resize.jpgÎn data de 18.07.2012, în jurul orei 15.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Chilia au observat o ambarcaţiune de agrement tip Beta, sub pavilion România, care a intrat în apele teritoriale ale R. Ucraina în zona canalului Musura.

Informaţia a fost transmisă colegilor de la S.P.F. Sulina care au pornit în urmărirea ambarcaţiunii.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că în ambarcaţiune se aflau trei turişti români, G.B. de 32 ani, G.A. de 49 ani şi Z.D. de 23 ani, domiciliaţi în municipiul Braşov, care au declarat faptul că au venit în Delta Dunării pentru a pescui.

Cele trei persoane au invocat faptul că nu cunosc configuraţia zonei, fiind pentru prima dată când navigă pe canalul Musura.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea continuării cercetărilor ambarcaţiunea şi motorul acesteia de 100 CP tip Yamaha, valoarea bunurilor fiind de aproximativ 3.500 de euro.

Turiştii români sunt cercetaţi pentru infracţiunea de „ieşire/intrare din/în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001.

Exemplare de sturion şi ţigări de contrabandă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în urma cărora au identificat un cetăţean român care transporta cu un autoturism 7 kilograme de peşte din specia sturion în stare vie.

Asupra persoanei în cauză au mai fost găsite 800 de ţigarete de contrabandă provenite din R. Moldova.

În data de 18.07.2012, în jurul orei 16.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Isaccea au verificat în trafic un autoturism marca Nissan Navara condus de B.N. de 51 ani, domiciliat în localitatea Luncaviţa din judeţul Tulcea.

În urma controlului au fost descoperite 7 kilograme de peşte din specia sturion şi 800 de ţigarete marca „Plugarul" de provenienţă R. Moldova.

Cele 24 de bucăţi de sturion din specia cegă fiind în stare vie au fost redate mediului natural, iar cantitatea de ţigarete, evaluată la 180 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

Persoanei în cauză i s-au întocmit actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj piscicol, faptă prevăzută şi sancţionaă de art. 64, lit. d şi m din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009, precum şi pentru contrabandă cu produse din tutun, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270, pct. 3 din Legea 86/2006.

Flacoane cu parfum confiscate în P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au reţinut în vederea confiscării 200 de flacoane cu parfum pe care două persoane de sex feminin încercau să le introducă în ţară fără documente de provenienţă.

În data de 19.07.2012, în intervalul orar 00.30 - 02.30, poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat un control amănunţit asupra bagajelor unor persoane care se întorceau în ţară cu două autocare din direcţia Turcia.

În bagajele personale aparţinând cetăţenilor români I.N. de 42 ani şi F.N. de 38 ani, domiciliate în municipiul Constanţa, au fost găsite ascunse şi nedeclarate 150 de flacoane de parfum de 100 ml fiecare şi 50 de flacoane de parfum de 20 ml fiecare pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă.

Întreaga cantitate de parfum, în valoare de aproximativ 5.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele celor două persoane au fost aplicate sancţiuni contravenţionale conform art. 4 din Legea 12/1990 republicată

Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă

Agent principal de poliţie

Marius Ovidiu NICULESCU

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii