Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:45 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin Informativ - Garda de Coasta

ro

17 Jan, 2012 23:16 1040 Marime text
În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În intervalul menţionat, au fost constatate 8 infracţiuni astfel:

Transport ilegal de peşte şi icre la Constanţa şi Pardina

În data de 16.01.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul executării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au depistat doi cetăţeni români care transportau aproximativ 350 kilograme de peşte şi 3,6 kilograme de icre fără a avea documente de provenienţă.

* Lucrătorii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa l-au depistat într-o piaţă agroalimentară din municipiul Constanţa pe G.P. de 44 ani, domiciliat în oraşul Năvodari, care comercializa dintr-o autoutilitară marca Fiat 246 de kilograme peşte din specii diferite şi 2 kilograme icre, pentru care nu detinea documente legale.
* Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Pardina, jud. Tulcea, au oprit pe comunicaţia Tudor Vladimirescu - Chilia Veche, în dreptul podului Roşu Sireasa, un autoturism marca Nissan condus de S.E. de 44 ani, domiciliat în judeţul Ilfov.
În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 99 kilograme de peşte şi 1,6 kilograme icre, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă si transport.
În ambele cazuri, întreaga cantitate de peşte şi icre, în valoare de aproximativ 1.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.
Pe numele celor doi au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport a peştelui fără documente de provenienţă, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. j din OUG 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Ţigări confiscate în Mangalia şi Constanţa


Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupurilor de Nave Mangalia şi Constanţa au reţinut în vederea confiscării 63.800 de ţigarete netimbrate în valoare de peste 30.000 lei.
În data de 16.01.2012, în jurul orei 10.00, lucrătorii G.N. Mangalia au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări de contrabandă, descoperind în parcarea unui supermarket din municipiul Mangalia un autoturism marca Opel, condus de I.O. de 29 ani.
În urma controlului autoturismului au fost descoperite ascunse 3.000 de pachete de ţigarete, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Cel în cauză a declarat faptul că a achiziţionat respectivele ţigări de la o persoană necunoscută din municipiul Constanţa şi intenţiona să le comercializeze.
Cantitatea de ţigarete, în valoare de 27.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele I.O. a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrabandă.

În aceeaşi zi, o echipă mixtă formată din poliţişti de frontieră, lucrători vamali şi reprezentanţi ai Căpităniei Zonale din Constanţa, au efectuat controlul unei nave sub pavilion Tanzania, sosită în Portul Constanţa.
După terminarea verificărilor amănunţite au fost găsite într-o magazie din pupa navei, ascunse şi nedeclarate, 3.800 ţigarete.

Întreaga cantitate de ţigarete, în valoare de aproximativ 3.200 lei, a fost ridicată în vederea confiscării şi predată organelor vamale.
Pe numele comandantului navei a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 5.000 lei de către autorităţile vamale.

Jante auto şi jucării contrafăcute la Agigea

În data de 16.01.2012 o echipă mixtă formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a efectuat controlul fizic asupra unor containere sosite din China, referitor la punerea în circulaţie de produse contrafăcute.
Primul container sosit pentru o societate cu sediul în municipiul Cluj-Napoca încărcat cu 2.008 bucăţi jante auto din oţel, susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală unei mărci de producţie românească, în valoare aproximativă de 300.000 lei.
Jantele auto, ambalate în cutii de carton, au fost reţinute de lucrătorii vamali şi lasate în custodia comisionarului vamal.

Peste câteva ore a fost verificat şi al doilea container sosit pentru o societate din oraşul Haţeg încărcat cu 376 bucăţi de maşinuţe din plastic şi 3.792 bucăţi joc de perspicacitate, în valoare aproximativă de 200.000 lei, conţinea bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală.

Pe numele administratorilor societăţilor comerciale, doi cetăţeni români, au fost întocmite lucrări penale pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1 lit. b din Legea 84 /1998.

Parfum contrafăcut la Ostrov

În ziua de 16.01.2012, în jurul orelor 10.30, poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Ostrov au descoperit ascunse, nedeclarate şi fără documente de provenienţă 130 flacoane cu parfum, în portbagajul unui autoturism înmatriculat în România.
Poliţiştii de frontieră au verificat, pe sensul de intrare în România, un autoturism marca Renault, înmatriculat în Buzău, condus de C.S. de 32 ani.
În urma controlului au fost descoperite ascunse, nedeclarate şi fără documente de provenienţă, 130 flacoane de parfum de mărci diferite, susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.
Cetăţeanul român, domiciliat în municipiul Buzău, a declarat că a cumpărat marfa din R. Bulgaria în scopul valorificării pe teritoriul României.
Bunurile în valoare totală de aproximativ 1.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar pe numele celui în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1 lit. b din Legea 84 /1998.

Infracţiune pe drumurile publice


În data de 16.01.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Agigea, pe timpul desfăşurării activităţilor de supraveghere şi control în zona de frontieră, au constatat următorul caz sancţionabil de O.U.G. 195/2002 republicată si actualizată:
În zona de responsabilitate a Grupului de Nave Constanţa cetăţeanul turc B.M. de 43 ani conducea un ansamblu auto format dintr-un cap tractor cu semiremorcă, înmatriculat în Germania, încărcat cu cherestea.
În urma verificărilor a rezultat faptul că numerele de înmatriculare ale ansamblului auto sunt expirate.

Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii