Actiuni desfasurate de jandarmi cu ocazia Zilei Drapelului National
Actiuni desfasurate de jandarmi cu ocazia Zilei Drapelului National
B U L E T I N I N F O R M A T I V
Acţiuni desfăşurate de jandarmi cu ocazia Zilei Drapelului Naţional
Cu ocazia zilei de 26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa se organizează o serie de activităţi menite să marcheze acest moment important pentru istoria românilor.
Joi, 25 iunie a.c., ora 19.00, garda unităţii va coborî de pe catarg drapelul naţional, care va fi sfinţit în capela unităţii de preotul militar Laurenţiu Cristinel Oprea.
Vineri, 26 iunie, cu începere de la ora 8.15, la reşedinţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa va avea loc ceremonia arborării drapelului naţional, în prezenţa conducerii şi a personalului aflat la reşedinţă şi la subunităţile din teritoriu (Neptun, Medgidia, Cernavodă).
La ora 9.15, un pluton de onor format din 18 subofiţeri şi un ofiţer va fi prezent în Piaţa Tricolorului (Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa), pentru a participa la ceremonialul militar şi religios organizat de autorităţi cu ocazia aceste sărbători. Formaţiunea de jandarmi va da onorul şi va participa apoi la defilarea gărzii de onoare. Printre oficialităţile prezente la eveniment se va număra şi inspectorul şef, locotenent colonel Marian Ureche, iar preotul nostru militar va participa la oficierea slujbei.
În anul 1848 tricolorul a devenit în Ţara Românească însemnul naţional, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revoluţionar, prin decretul nr.1, din 26 iunie 1848, a hotărât ca drapelul ţării să aibă „trei culori: albastru, galben şi roşu“ iar pe pânză să fie înscrise cuvintele „Dreptate, Frăţie“.
În vederea marcării acestui moment, ziua de 26 iunie a fost proclamată prin legea nr. 96/1998, „Ziua Drapelului Naţional” al României. În această zi, autorităţile pregătesc evenimente având caracter cultural-educativ, iar unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Apărării organizează ceremonii militare specifice.
COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp