Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:45 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Activităţi preventive ale jandarmilor constănţeni în instituţiile de învăţământ

ro

09 Oct, 2014 17:45 1977 Marime text
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa continuă activităţile de prevenire a comportamentelor de risc (violenţă, consum de tutun, alcool, droguri, ş.a.) în rândul adolescenţilor.
        Astfel, în perioada 07-09 octombrie a.c. reprezentanţi ai jandarmeriei constănţene au fost prezenţi alături de elevii şcolii gimnaziale nr. 1 din Cernavodă.
         În prima parte a întâlnirilor elevii s-au familiarizat cu ceea ce înseamnă Jandarmeria Română, rolul şi locul acestei instituţii într-o societate modernă.
         Ulterior, au fost aduse în discuţie şi dezbătute faptele de natură penală şi contravenţională cel mai frecvent întâlnite în mediul şcolar. În discuţiile libere cu reprezentantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, elevii au exemplificat principalele forme de violenţă întâlnite şi au identificat împreună cu acesta principalele cauze care ar putea genera astfel de forme de manifestare, reprezentantul Jandarmeriei punând accent pe linia prevenirii unor astfel de fapte.
        O altă temă dezbătută s-a referit la pericolele pe care le reprezintă consumul de alcool, tutun şi droguri.
          Scopul acestor activităţi îl constituie prevenirea comportamentelor de risc la vârsta adolescenţei, prin oferirea de informaţii care să permită creşterea nivelului de educare şi conştientizare a tinerilor în vederea neînceperii consumului de droguri precum şi a adoptării unor comportamente prosociale.
          Astfel de activităţi s-au mai desfăşurat în perioada anterioară şi cu elevii din cadrul altor instituţii de învăţământ din judeţul Constanţa, atât în mediul urban cât şi în mediul rural.       
         Totodată, conducerea instituţiei are în vedere desfăşurarea unor astfel de activităţi şi în viitor.

COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii