Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:35 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin informativ I.J.J. Constanta - Marti, 05 Aprilie 2011

ro

05 Apr, 2011 16:59 957 Marime text

Luni, 04 aprilie a.c., ora 15.30, un echipaj de jandarmi aflat în patrulare pe aleea Progresului din Constanţa, în apropierea podului din Km. 4-5 a depistat un bărbat care umbla pe stradă cu două cuţite, de câte 20 de centimetri lungime.

Persoana în cauză a devenit suspectă în momentul în care, la vederea oamenilor în uniformă, a încercat să dispară printre blocurile din apropiere. Imediat a fost ajuns din urmă, oprit şi legitimat.

Gabriel Valentin C., de 41 de ani din Constanţa căra un rucsac, în care avea un ciocan de 0,5 kilograme. Mai mult, în urma controlului corporal preventiv, jandarmii au găsit asupra bărbatului un cuţit şi un briceag, ambele în lungime totală de câte 20 de centimetri.

Bărbatul a fost condus la sediul Secţiei 5 de Poliţie, în vederea continuării cercetărilor. Pe numele său au fost întocmite actele premergătoare, pentru comiterea faptei de port ilegal de armă albă.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii