Comerţ ambulant sancţionat de jandarmi
Comerţ ambulant sancţionat de jandarmiMarţi, 6 septembrie a.c., jandarmii din Hârşova au desfăşurat o acţiune de depistare şi sancţionare a comerţului neautorizat. Astfel, în jurul orei 10.00, pe Şoseaua Constanţei, în apropiere de centrul localităţii, au fost surprinşi Mihaela I., de 24 ani, Vasile M., de 25 ani şi Dumitra R., de 46 ani, din Călăraşi, care opreau trecătorii din zonă şi încercau să le ofere spre vânzare pachete cu produse chimice de curăţat (detergent vase, cremă de curăţat aragazul, săpun lichid, burete bucătărie). Bunurile oprite de la comercializare(139 de pachete) au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.
Luate la întrebări, persoanele nu au putut prezenta documente de provenienţă a mărfii. În plus, nu deţineau nici autorizaţie de comercializare a bunurilor. Prin urmare, jandarmii le-au sancţionat cu 1.000 de lei.
Jandarmii Grupei de Supraveghere şi Intervenţie din oraşul de pe malul Dunării vor pune accent pe astfel de acţiuni şi în perioada următoare.
Pentru un plus de siguranţă, Jandarmeria Română sfătuieşte cetăţenii să anunţe cea mai apropiată patrulă de ordine şi siguranţă publică dacă observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute, cu scopuri obscure.
Deasemeni, se poate apela non-stop numărul unic de urgenţe 112.
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp