Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:51 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

11 Februarie – Ziua Europeana a numarului pentru situatii de urgenta 112

ro

11 Feb, 2010 17:05 796 Marime text

Nr. 09/ 11 februarie 2010

11 Februarie – Ziua Europeană a numărului pentru situaţii de urgenţă 112

 Funcţionarea Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU) este o necesitate firească pentru o ţară civilizată care înţelege să-şi protejeze cît mai bine cetăţenii, dar este şi un obiectiv susţinut de toţi actorii de pe piaţa comunicaţiilor din România.
Numărul unic de apel 112 este număr telefonic gratuit, pus la dispoziţia cetăţeanului de către toţi operatorii de telefonie fixă sau mobilă, pentru situaţiile de urgenţă ce ameninţă siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor acestuia, siguranţa naţională şi alte cazuri prevăzute de lege.
Situaţia de urgenţă înseamnă un eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate, sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.
Procedura de procesare a unui apel primit pe linia de urgenţă:
Ø un cetăţean apelează 112 pentru a semnala un accident;
Ø sistemul (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale) identifică numărul de telefon al persoanei care a semnalat cazul;
Ø se determină numele şi adresa abonatului postului telefonic prin căutare automată în baza de date (la fel se procedează şi pentru ţările Uniunii Europene, fiind o măsură necesară pentru stabilirea veridicităţii apelului);
Ø operatorul cere apelantului date despre natura accidentului:
v Ce urgenţă are?
v Unde este urgenţa?
v Unde se află?
v De la ce număr de telefon sună?
v Cum se numeşte?
Ø se transmit toate datele la dispeceratele Poliţiei, Ambulanţei, Pompierilor sau Jandarmilor, în funcţie de natura cazului (această operaţie se realizează în 2-3 secunde);
Ø dispeceratele stabilesc rapid mijloacele de intervenţie care participă la soluţionarea cazului.


Apelantul trebuie să rămână la telefon pentru a furniza detalii suplimentare asupra urgenţei şi pentru a primi recomandările structurilor care intervin şi coordonează situaţia de urgenţă semnalată.

Un apel fals la 112 poate costa viaţa unui om
Glumele proaste – de cele mai multe ori opera unor minori puşi pe şotii - determină mişcări de trupe şi eforturi logistice impresionante. Lipsa de educaţie civică a populaţiei şi un anumit grad de inconştienţă sunt motivele pentru care multe apeluri la numărul unic 112 s-au dovedit a fi alarme false. Cei puşi pe şotii trebuie să ştie că pentru astfel de fapte, aparent nevinovate, legea prevede pedepse foarte aspre. Convorbirile efectuate în sistemul 112 sunt înregistrate, iar determinarea automată a numărului şi locaţiei urgenţelor permite identificarea apelurilor false.
  STS avertizează că numărul 112 este numai pentru urgenţe medicale sau situaţii când sunt puse în pericol viaţa şi bunurile cetăţenilor. Apelurile false blochează sursele de comunicare ale STS, împiedicând rezolvarea unor cazuri reale, când ar putea fi pusă în pericol viaţa unei persoane.

Situaţii de urgenţă: omor, accidente de circulaţie cu victime, atac armat, explozii, atentat, alunecări de teren, tâlhărie surpări de teren, evadări, incendii, trafic şi consum de droguri, inundaţii, descoperiri de muniţii neexplodate.
Este interzisă utilizarea numărului 112 în scopuri ce nu reprezintă apeluri de urgenţă! Nu apelaţi 112 dacă ai rămas fără benzină, dacă vecinul de apartament a dat muzica la refuz după orele 24.00. 

Pentru marcarea Zilei Europene a numărului pentru situaţii de urgenţă, în subunitățile ISU „Dobrogea“ se organizează o serie de activităţi de tradiție, educație și sport. În debutul zilei, la ora 8:15, la reşedinţa Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța, cât și în toate cele 10 subunități, în prezenţa conducerii şi a personalului, a avut loc ceremonia arborării drapelului naţional și intonarea imnului. Ulterior, o serie de materiale informative, privind Serviciul de Urgenţă 112, vor fi prezentate cadrelor militare de la reşedinţa inspectoratului şi de la subunităţile din Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Mangalia, Hârşova, Tuzla.

 Purtător de cuvânt,
Paula Anghel

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii