5 ani de activitate SMURD la Constanţa
5 ani de activitate SMURD la Constanţa
28 Aug, 2013 15:45
ZIUA de Constanta
921
Marime text
Prima alarmă pentru echipajele Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din Constanţa a sunat la 8 august 2008. La acea dată, 5 medici tineri, sustinuţi de medicul şef coordonator – dr. Rodica Tudoran, porneau cu emoţie şi bucurie în această frumoasă aventură, alături de asistente şi paramedici – toţi lipsiţi de experienţa muncii în prespital. Au trecut cinci ani de la acel prim apel! Cinci ani de când paramedicii sunt alături de cetăţenii acestui judeţ. Odată cu trecerea timpului şi SMURD-ul s-a dezvoltat: s-a început cu trei iar astăzi sunt zece echipaje permanent pregătite să răspundă solicitărilor populaţiei cărora li se alătură şi un elicopter SMURD. Zilnic, zeci de persoane sunt asistate medical de către echipajele SMURD Constanţa.
Activitatea SMURD în cifre
Astăzi, pompierii paramedici şi personalul medical din structura SMURD Constanţa, au cu ce să se mândrească la aniversarea a cinci ani de activitate: au salvat aproximativ 38.000 adulţi şi copii. Statisticile arată că de la înfiinţarea SMURD-ului, în august 2008 şi până în prezent, echipajele au răspuns la peste 36.000 de solicitări pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. Dacă în 2008, de la inaugurare până la sfârşitul anului echipele de interventii au avut doar 939 de solicitări, numărul acestora a crescut de la an la an încât în 2012 s-au înregistrat peste 8.700 de solicitări iar în primele şapte luni ale acestui an sunt 5.100.
Salvare aeriană
Pentru a se da o şansă în plus la viaţă pacienţilor care necesită transport pe distanţe mari şi în judeţul Constanţa s-a înfiinţat un punct de salvare aeriană. Inaugurarea acestui punct de salvare aeriană s-a efectuat la data de 3 mai 2013, pe Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu”, în prezenţa Secretarului de Stat al Ministerului Afacerilor Interne Constantin Cătălin Chiper, a celui în Ministerul Sănătăţii dr. Raed Arafat şi a mai multor oficialităţi locale.
Elicoperul SMURD este deservit de medici de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa şi operat de piloţii Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul M.A.I. Până la construirea unei baze aeriene corespunzătoare, elicopterul staţionează pe heliportul Regiei Autonome Judeţene de Apă Constanţa, unitate aflată în apropierea Spitalului Judeţean Constanţa, asigurând intervenţiile din judeţul Constanţa, Delta Dunării, autostrada A2 dar şi din judeţele aflate în regiunea sud-est. În trei luni, elicopterul are deja 76 misiuni primare şi secundare.
Aprecieri
„În toţi aceşti ani, la Constanţa am avut şi avem multe cazuri complexe - accidente rutiere, unele foarte grave, cu victime multiple, în stare critică. Am trăit momente grele când am fost solicitaţi să ne resuscităm rudele, prietenii, colegii, sau când am pierdut pacienţi tineri şi copii. Nu a fost şi nu este uşor, dar dincolo de toate acestea avem satisfacţia de a fi salvat vieţi acolo, la locul evenimentului. Acum avem şi elicopter iar intervenţia acestuia la cazurile foarte grave înjumătăţeşte timpul de răspuns. În tot acest timp, cadrele SMURD Constanţa au devenit o echipă cu experienţă şi care poate face faţă situaţiilor dificile”, a declarat medicul coordonator SMURD Constanţa, dr. Rodica Tudoran.
„În aceşti 5 ani de activitate, paramedicii au fost şi sunt alături de cetăţenii acestui judeţ, fiind permanent pregătite să intervină cu profesionalism şi curaj pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, şi pun mai presus de propria viaţă pe cele ale victimelor ce trebuie salvate”, a precizat Prim adjunctul ISU Constanţa, maior Vlăduţ Ion.
„Cine salvează o viaţă, salvează o lume întreagă”
Purtător de cuvânt,
Paula Anghel

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii