Activităţi de prevenire desfăşurate la unităţi de turism în luna iulie

05 Aug, 2015 12:55
ZIUA de Constanta
1832
Marime text
Anual, atât în perioada premergătoare, cât şi pe durata sezonului estival, reprezentanţii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa efectuează activităţi specifice în vederea verificării obiectivelor de cazare, agrement şi alimentaţie publică.
Astfel, în perioada 01-31 iulie 2015, în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 126 obiective de turism şi alimentaţie publică, după cum urmează: 44 hoteluri, două hosteluri, 32 vile, 25 restaurante, cinci pensiuni, o amenajare temporară, un beach bar, două terase, două bungalouri, o scenă amenajată, două cluburi, un parc de distracţii, patru campinguri şi patru construcţii cu camere de închiriat.
În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 565 deficienţe, 93 fiind remediate pe timpul controalelor. De asemenea, au fost aplicate 392 sancţiuni, respectiv 279 avertismente şi 113 amenzi contravenţionale în valoare totală de 59.600 lei.
Totodată, au fost executate verificări post eveniment la două unităţi de alimentaţie publică amplasate în staţiunea Neptun, respectiv în Vama Veche unde au fost aplicate două amenzi contravenţionale în valoare totală de 3.000 lei.
În vederea prevenirii riscurilor de incendiu existente, au fost verificate opt tabere şcolare şi au fost aplicate 73 sancţiuni, respectiv 65 avertismente şi 8 amenzi contravenţionale în valoare totală de 5.000 lei.
Dintre constatările cel mai frecvent menţionate în documentele de control, putem exemplifica:
- neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
- nerealizarea sau nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatul
de siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu, cât şi pentru intervenţie în încăperea centralei termice;
- neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcţii de turism, în conformitate cu reglementările tehnice;
- exploatarea cu defecţiuni şi improvizaţii a instalaţiei electrice aferentă construcţiilor.
Ca urmare a activităţilor preventive desfăşurate şi a sensibilizării factorilor responsabili asupra
riscurilor de incendiu existente, la nivelul unităţilor de turism controlate, au fost executate peste 80 exerciţii de evacuare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii