Activităţi pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă la unităţile de turism
Activităţi pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă la unităţile de turismInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea" al judeţului Constanţa, prin personalul Inspecţiei de prevenire desfăşoară, zilnic, acţiuni preventive la unităţile de turism şi alimentaţie publică din toate staţiunile de pe litoral.
De la debutul sezonului estival, aceste acţiuni s-au concretizat în verificarea a 155 obiective. Printre unităţile turistice controlate se înscriu hoteluri, complexuri hoteliere (hotel cu restaurant), restaurante, vile turistice şi ansambluri de vile, pensiuni, hosteluri, tabere şcolare, cluburi, discoteci, terase pentru alimentaţie publică şi camping-uri.
Din perspectiva apărării împotriva incendiilor, în urma acestor acţiuni de control s-au aplicat 160 de sancţiuni, dintre care 102 avertismente şi 58 amenzi în cuantum de 92.500 lei, iar din punct de vedere al protecţiei civile s-au aplicat 5 sancţiuni, toate fiind avertismente.
Pe timpul verificărilor, în paralel, la unităţile din turism s-au desfăşurat şi un număr de 120 activităţi de informare preventivă şi conştientizare a cetăţenilor în cadrul campaniei „Vacanţă în siguranţă".
* * *
Pentru a avea o Vacanţă în siguranţă, Ministerul Administraţiei şi Internelor vă recomandă:
- Evitaţi să lăsaţi copilul să se joace nesupravegheat, mai ales în zonele aglomerate!
- La plecarea din cameră ori pe timpul nopţii asiguraţi uşa de acces, ferestrele şi uşa de la balcon!
- Pe plajă, evitaţi să lăsaţi nesupravegheate bunurile de valoare (genţi, portofele, telefoane mobile)!
- Centura de siguranţă salvează vieţi!
- Nu ezitaţi să solicitaţi sprijinul lucrătorilor M.A.I. ori de câte ori este nevoie!
Apelaţi 112 pentru orice situaţie de urgenţă!
CENTRUL DE COMUNICARE CONSTANŢA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp