Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:21 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arderea vegetaţiei uscate şi a miriştilor este interzisă!

ro

23 Jul, 2012 17:20 1426 Marime text

Nr. 57/ 23 iulie 2012

Arderea vegetaţiei uscate şi a miriştilor este interzisă!

Temperaturilor caniculare înregistrate în această perioadă li se adaugă şi un cod galben de vânt, emis în această dimineaţă de Administraţia Naţionlă de Meteorologie, potrivit căruia vântul va atinge viteze de până la 55km/h în rafale. Ca urmare, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, le reamintesc cetăţenilor că legislaţia interzice cu desăvârşire arderea resturilor vegetale, a vegetaţiei uscate şi a miriştilor.
Menţionăm că la nivelul fiecărei localităţi, este de datoria primarilor, în calitatea lor de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, prin şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau o altă persoană desemnată în acest sens, să informeze deţinătorii de terenuri despre aceste măsuri, să identifice terenurile care au fost cultivate cu păioase şi să le monitorizeze pentru a nu fi incendiate după recoltare.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără  respectarea legislaţiei în vigoare se sancţionează cu amendă  cuprinsă între 1.000 - 2.500 lei, amendă ce poate fi aplicată şi de către primarul localităţii.

Purtător de cuvânt,
Paula Anghel

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii