Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:40 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atentie la „dragonul de mare”!

ro

29 Jul, 2010 22:48 989 Marime text

Nr. 46/ 29 iulie 2010

Atenţie la „dragonul de mare”!

Numărul persoanelor care au suferit înţepături în spinii exemplarelor de peşte din specia „Trachinus Draco Linnaeus”,  creşte de la o oră la alta. Numai astăzi, până la ora 15:30, prin numărul unic de apel de urgenţă 112, echipajele SMURD Constanţa au fost solicitate de către 15 persoane, victimele „dragonului de mare”, care aveau nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă.
Majoritatea celor care au venit în contact cu această specie de peşte se aflau în staţiunea Mamaia, dar au fost şi solicitări de la persoane aflate în Neptun, Saturn, Olimp, Năvodari (Hanul Piraţilor, Camping Holliday) şi plaja „Trei Papuci” din Constanţa.
Specialiştii în cercetări marine cât şi echipajele SMURD Constanţa, solicită tuturor celor aflaţi pe litoral să trateze cu foarte mare seriozitate pericolul pe care îl reprezintă contactul direct cu această specie de peşte pentru organismul uman. Totodată, turiştii trebuie să fie foarte atenţi când intră în apa mării întrucât „dragonul de mare” stă afundat în nisip şi pot călca pe el din greşeală.
Reamintim că, înţepăturile în spinii acestei specii de peşte, devin periculoase, uneori mortale datorită veninului injectat. Persoanele care au venit în contact cu spinii acestui peşte pot prezenta palpitaţii, delir, stări vomitive, febră, iar intensitatea acestora este în funcţie de cantitatea de venin injectată, dar şi de rezistenţa celui accidentat. Se recomandă evitarea pe cât posibil a contactului pielii cu peştele. În cazul în care aţi atins involuntar peştele şi aţi suferit o înţepătură în spinii acestuia, apelaţi imediat numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii