Etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţã
Etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţãInspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea" al județului Constanța a organizat astăzi, 15 iunie 2012, etapa județeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, în incinta Detaşamentului de Pompieri Constanţa Port.
Fiecare echipă din concurs a fost formată dintr-un însoţitor (șeful serviciului voluntar și respectiv privat pentru situații de urgență), 8 concurenți (inclusiv șoferul sau mecanicul de motopompă) și două rezerve. Participanții s-au prezentat la concurs cu tehnica de luptă, materialele, accesoriile și echipamentul din dotare. Probele de concurs au fost:
ștafeta 4 x 100 m;
pista de îndemânare și viteză;
dispozitivul de intervenție.
Scopul acestei competiţii constă în dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţã, respectiv evaluarea nivelului de pregãtire a capacitãţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţã.
În competiţie, s-au înscris următoarele servicii private pentru situaţii de urgenţă constituite ca societăţi comerciale sau în cadrul următorilor operatori economici: SC Consal Trade SRL, SC Davi Comfire SRL, SC Interprev Crist SRL, SC Rig Service SA, Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu SA, Şantierul Naval Constanţa SA.
La categoria servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă constituite în subordinea consiliilor locale, anul acesta s-au înscris doar pompierii voluntari ai comunei Corbu, care au fost şi declaraţi ocupanţi ai locului I.
După desfășurarea probelor, la categoria servicii private, la clasamentul general, locul I a fost ocupat de lotul SPSU Davi Comfire SRL, locul al II-lea de lotul SPSU Consal Trade SRL, iar locul al III-lea de lotul Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu SA.
La finalul competiţiei s-au acordat şi două diplome de fair play echipei SPSU a Şantierului Naval Constanţa şi a SPSU a SC Rig Service SA.
Purtător de cuvânt,
Paula Anghel
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp