Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:30 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu provocat de un cos de fum defect

ro

15 Dec, 2009 16:53 1083 Marime text

Nr. 78/ 15 decembrie 2009

Incendiu provocat de un coş de fum defect

Sezonul rece dă startul incendiilor provocate de exploatarea în condiţii necorespunzătoare a coşurilor de evacuare a fumului, incendii care se finalizează cu pagube materiale substanţiale. Într-o astfel de situaţie se află şi o femeie din comuna Ghindăreşti, care în pragul sărbătorilor de iarnă, era să rămână fără casă. Un incendiu violent a izbucnit în podul casei Mariei Averian, de la un coş de fum deteriorat. Vecinii acesteia au apelat imediat numărul unic de apel de urgenţă 112 şi au solicitat ajutorul pompierilor militari. Două autospeciale ale Staţiei de Pompieri Hârşova au intervenit pentru izolarea şi lichidarea incendiului, însă cu toate eforturile depuse de aceştia flăcările au distrus 60 mp din acoperişul casei, mobilierul şi toate aparatele electrocasnice aflate în camera cu soba şi respectiv coşul de fum defect. Intervenţia a fost dificilă, mai ales că la sosirea pompierilor, exista riscul extinderii focului către celelalte camere, dar şi către anexele casei. Efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa au reuşit să lichideze incendiul după două ore şi au stabilit că, cel mai probabil, cauza producerii acestuia a fost coşul de evacuare a fumului/ burlanul deteriorat.   
Având în vedere faptul că, în următoarele zile, sunt anunţate înrăutăţiri ale condiţiilor meteo, prognozându-se pentru judeţul Constanţa o răcire accentuată a temperaturilor, specialiştii ISU „Dobrogea” recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe, câteva măsuri specifice de prevenire a incendiilor:
1. asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
2. folosiţi doar materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
3. exploataţi soba numai cu uşiţa închisă;
4. aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
5. NU aşezaţi în apropierea sobei, sau pe aceasta, materiale combustibile;
6. stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
7. NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
8. izolaţi coşurile de fum faţă de elementele combustibile;
9. NU uitilizaţi lichide inflamabile la aprinderea focului;
10. NU lăsaţi copiii nesupravegheaţi în aceiaşi încăpere cu soba aprinsă.

Cetăţeni, nu uitaţi!
„E mult mai uşor să previi un incendiu decât să-l stingi!”

Purtător de cuvânt,
Paula Anghel

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii