Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:32 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măsuri pentru prevenirea incendiilor în lăcaşurile de cult

ro

12 Oct, 2010 22:17 1093 Marime text
Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva va aduce în lăcaşurile de cult un număr mare de credincioşi. Pentru a se diminua riscul de incendiu la aceste categorii de construcţii, multe dintre ele componente ale patrimoniului cultural naţional, pe timpul manifestărilor religioase cu public numeros, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanţa recomandă slujitorilor bisericii şi enoriaşilor să asigure respectarea următoarele măsuri:

- la începutul slujbei, reprezentanții bisericii trebuie să le spună credincioșilor regulile privind utilizarea lumânărilor, modul de comportare pe timpul izbucnirii unui incendiu în lăcaşul de cult (păstrarea calmului, evitarea producerii unor accidente pe durata evacuării construcţiei incendiate);

- cetățenii trebuie să țină lumânările aprinse cât mai departe de haine şi de obiectele combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane;

- pentru evitarea supraaglomerării bisericii, se recomandă ca slujbele să se organizeze în exterior, iar dacă se desfăşoară în interior, se va permite accesul credincioşilor în limita capacităţii construcţiei, iar pe toată durata manifestaţiei, obligatoriu, uşile de acces şi evacuare vor fi menținute în poziţie deschisă;

- parcarea autoturismelor şi autocarelor se va face în vecinătatea lăcaşurilor de cult astfel încât să nu blocheze ori îngusteze căile de acces necesare pentru intervenţia autospecialele pompierilor;

- personalul bisericii va supraveghea candelele și lumânările aprinse în incinta bisericii pe toată durata slujbei;

- amenajarea unor locuri speciale, în exteriorul lăcaşurilor de cult, pentru depunerea lumânărilor aprinse, aflate la distanţă de siguranţă faţă de construcţii, dotate cu tăvi metalice umplute cu nisip, supravegherea acestora în permanenţă şi stingerea lor, în mod obligatoriu, la terminarea slujbelor religioase;

- evacuarea din lăcaşurile de cult a covoarelor, mochetelor, băncilor şi scaunelor nefixate de pardoseală;

- asigurarea unei minime dotări cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, precum rezerve de apă şi posibilităţi de utilizare a apei şi stingătoare de incendiu, subliniindu-se că pentru acele mânăstiri amplasate izolat, în locuri greu accesibile sau chiar inaccesibile autospecialelor pompierilor, această dotare minimă, dublată de instruirea corespunzătoare a personalului, pot salva construcţia de la distrugere;

- în situaţia izbucnirii unui incendiu, se va asigura operativ evacuarea persoanelor din construcţie, a valorilor adăpostite, concomitent cu desfăşurarea primei intervenţii cu mijloacele tehnice din dotare şi cu anunţarea, de îndată, a pompierilor, la numărul unic de apel de urgenţă 112.

Purtător de cuvânt,

Paula Anghel

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii