Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:48 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru subunitati de pompieri au fost vizitate de elevi

ro

13 Oct, 2012 16:40 1181 Marime text

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanţa a organizat de ,,Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale" mai multe activităţi destinate celor mici. Mai exact, peste 100 de copii de diferite vârste (preşcolari, elevi din ciclul primar şi gimnazial) au vizitat patru dintre subunităţile inspectoratului, respectiv Detaşamentul de Pompieri Constanţa Palas, Detaşamentul de Pompieri Medgidia, Secţia de Pompieri Mangalia şi Garda de Intervenţie Chirnogeni.

Toţi copiii care au fost în vizită la pompieri au avut ocazia sa cunoască autospecialele şi echipamentele de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi cele pentru acordarea primului ajutor-medical. Totodată, cei mai curajoşi au avut ocazia să mânuiască un furtun tip „D" pentru a-şi testa abilităţile de viitor pompier. Nu în ultimul rând, cadrelor didactice li s-au oferit materiale informative pe diferite tipuri de risc

Elevii au avut posibilitatea să înveţe foarte multe lucruri despre activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanţa şi s-au bucurat să vadă cum arată o subunitate de pompieri, beneficiind şi de explicaţiile cadrelor militare cu referire la autospecialele şi tehnica de intervenţie din dotarea inspectoratului.

Activităţile de astăzi au fost dedicate de ,,Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale", însă vor continua pe tot parcursul anului şcolar, pornind de la necesitatea adoptării unui comportament corespunzător atunci când copiii se confruntă cu pericole, în scopul însuşirii regulilor şi măsurilor ce trebuie respectate pentru a preveni producerea unor situaţii de urgenţă.

Purtător de cuvânt,

Paula ANGHEL

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii