Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:29 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prevenirea incendiilor în unităţile de învăţământ

ro

08 Sep, 2011 15:05 944 Marime text

Nr.  27/ 08 septembrie 2011
„Curaj şi Devotament”
13 Septembrie 2011 – 163 ani de la luptele din Dealu Spirii

Prevenirea incendiilor în unităţile de învăţământ

Pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă la nivelul unităţilor de învăţământ cuprinde două direcţii principale: pe de o parte organizarea apărării împotriva incendiilor, iar pe de alta informarea şi pregătirea elevilor şi a cadrelor.
 Referitor la prima direcţie, aspectele practice importante constau în stabilirea persoanelor care au atribuţii specifice, elaborarea deciziilor privind stabilirea răspunderilor pe linia apărării împotriva incendiilor, organizarea apărării împotriva incendiilor la nivelul claselor, laboratoarelor, bibliotecii, sălii de sport, atelierelor, magaziilor, centralelor termice, executarea controalelor proprii periodice pentru depistarea şi înlăturarea neajunsurilor, asigurarea funcţionării optime a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, instruirea cadrelor şi a personalului auxiliar.
Cauzele de incendiu (şi care sunt obligatoriu de îndepărtat) la nivelul unităţilor de învăţământ apar ca urmare a exploatării cu defecţiuni sau improvizaţii a instalaţiilor şi aparatelor electrice, a sistemelor de încălzit (sobe ce funcţionează cu gaze, lemne sau cărbuni), precum şi a nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor în diverse împrejurări. Este vorba despre executarea unor lucrări de reparaţii (în special în perioadele de vacanţă a elevilor, când şcolile devin nişte mici şantiere) care necesită folosirea aparatelor de sudură, a focului deschis pentru topirea bitumului, a substanţelor inflamabile sau diverse lichide inflamabile ce se folosesc la vopsirea, lăcuirea sau lipirea unor obiecte (în incinta atelierelor). Alte cauze de incendiu pot fi: efec¬tuarea unor experimente cu substanţe chimice care pot intra în reacţie exotermă unele cu altele (în cadrul laboratoarelor), precum şi a unor lucrări practice în care se utilizează aparatele electrice; executarea unor lucrări gospodăreşti care presupun aprinderea focurilor (în preajma unor construcţii) pentru arderea gunoaielor; neglijenţa, de care dau dovadă unele persoane care fumează în locuri cu pericol de incendiu, aruncând la întâmplare resturile de ţigări şi chibriturile aprinse.
Instalaţiile electrice exploatate cu defecţiuni, coşurile de fum fisurate sau necurăţate de funingine, focul deschis lăsat fără supraveghere, fumatul în locuri interzise şi jocul copiilor cu chibriturile au generat cele mai multe incendii. Acest lucru trebuie bine înţeles, în sensul luării celor mai eficiente măsuri de prevenire a incendiilor şi desfăşurării unor activităţi instructiv-educative, al căror efect să fie resimţit nu numai în şcoală, ci şi dincolo de zidurile acesteia.
 A doua direcţie principală presupune pregătirea practică şi teoretică în timpul orelor de consiliere (dirigenţie) a elevilor şi conştientizarea necesităţii acumulării unor informaţii de bază privind situaţiile de urgentă: regulile privind protecţia şi comportamentul adecvat pe timpul fiecărei situaţii.
 Exerciţiile vor viza ca, de exemplu, evacuarea, să se execute în sigurantă, iar elevii/copiii să înţeleagă, pentru fiecare moment, de ce este necesară o anumita acţiune şi ce urmează să facă în continuare, prin apel la logica şi receptivitatea lor, explicaţiile „de ce aşa” fiind foarte utile. Scopul este crearea unor adulţi pregătiţi şi responsabili, care înţeleg necesitatea dobândirii unui pachet de astfel de cunoştinţe. Se poate constata cu uşurinţă că pe timpul exerciţiilor copiii sunt foarte interesaţi să acumuleze informaţii, pun întrebări „este adevărat că…” sau „chiar…?”, vor sa iasă în evidenţă (cei mai îndrăzneţi) şi să arate că ştiu anumite aspecte, printr-o remarcă de genul „eu ştiu de ce…”.
 Materiale de pregătire adecvate se află postate pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgentă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, fiind uşor de prezentat şi înţeles. Personalul inspectoratului desfăşoara permanent activităţi de prevenire şi informare în şcoli. Cercurile de profil ale elevilor: „Prietenii Pompierilor” şi „Cu viata mea apăr viaţa” constituie un excelent cadru prin care ca aceştia interacţionezeă direct cu specialişti în domeniul situaţiilor de urgentă, acest lucru putând fi un prim pas în alegerea unei cariere în acest domeniu.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii